Referendum R. Moldova: Mai mult de jumătate dintre alegători s-au opus integrării europene a ţării
Written by AGERPRES on 20 octombrie 2024
Chişinău – Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Mai mult de jumătate dintre alegătorii din Republica Moldova care au votat la referendumul pentru modificarea Constituţiei s-au opus integrării europene a ţării, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Foto (c) Cristian Lupaşcu/AGERPRES
După prelucrarea proceselor verbale de la peste 78% din totalul celor 2.219 secţii de votare, a rezultat că peste 55% dintre alegători au spus „Nu” la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce peste 44% s-au pronunţat în favoarea parcursului european al ţării.
Alegătorii au trebuit să răspundă la întrebarea: „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Referendumul a fost iniţiat de Partidul Acţiune şi Solidaritate al preşedintelui în exerciţiu, Maia Sandu
AGERPRES/(AS – editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)