*

merry christmas

Current track

Title

Artist


Republica Moldova: Fostul preşedinte Igor Dodon face apel la boicotarea referendumului privind intrarea în UE

Written by on 20 august 2024

Fostul preşedinte moldovean Igor Dodon, lider al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), de opoziţie, a făcut apel marţi la boicotarea referendumului privind intrarea ţării în Uniunea Europeană, convocat pentru 20 octombrie de actuala şefă statului, pro-europeana Maia Sandu, informează EFE.

„Maia Sandu a înţeles un lucru care o sperie foarte mult. Boicotul şi eşecul referendumului constituţional este boicotul şi eşecul ei personal. Iată de ce ea este atât de disperată să mobilizeze lumea la referendum. Se teme pentru dânsa!”, a scris Dodon pe conturile sale de social media.

În opinia sa, acesta este motivul pentru care Maia Sandu, care aspiră la realegerea ca preşedinte în cadrul scrutinului ce va avea loc concomitent cu consultarea populară, încearcă să mobilizeze cetăţenii pentru a merge la vot.

Referendumul „nu decide dacă vom fi în UE sau nu. El e altceva. El e referendumul personal, de buzunar al Maiei Sandu. Şi el trebuie boicotat. Iar Maia Sandu lipsită de votul cetăţenilor. Ea şi referendumul ei electoral nu merită susţinerea moldovenilor”, a subliniat el.

Poziţia lui Igor Dodon diferă de cea a blocului pro-rus Pobeda (Victoria). Liderul Pobeda, Ilan Şor, a făcut apel vineri la cetăţenii din R. Moldova să voteze „Nu” la referendum.

„Boicotarea referendumului este acelaşi lucru cu a vota favorabil deoarece, cu cât participă mai puţini oameni, cu atât este mai mare ponderea celor care sunt în favoarea aderării la UE”, a declarat Şor, urmărit de justiţia de la Chişinău pentru fraudă bancară, la un congres al Pobeda desfăşurat la Moscova.

AGERPRES/(AS – autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply