Current track

Title

Artist


Revolte la Brasilia: Un an mai târziu, Lula da Silva sărbătoreşte democraţia

Written by on 8 ianuarie 2024

„Democraţie de neclintit”: sub acest slogan, Lula da Silva prezidează luni prima aniversare a atacurilor simpatizanţilor de extremă dreapta împotriva sediilor unor instituţii braziliene, o „tentativă de lovitură de stat” pe care o atribuie predecesorului său Jair Bolsonaro, vizat de o anchetă, scrie AFP.

Revenit anul trecut la preşedinţie, liderul de stânga Luiz Inacio Lula da Silva intenţionează să exalte „unitatea” naţională în cadrul unei ceremonii prevăzute la Parlamentul din Brasilia, în prezenţa responsabililor principalelor instituţii.

Pe 8 ianuarie 2023, la o săptămână după ceremonia de învestire pentru al treilea mandat, mii de manifestanţi au invadat Piaţa celor Trei Puteri din centrul Brasiliei, capitala fondată în 1960 şi oraş-monument modernist construit de arhitectul brazilian Oscar Niemeyer.

Contestând înfrângerea idolului lor la alegerile din octombrie 2022, partizani bolsonarişti au atacat clădirile Preşedinţiei, Congresului şi Curţii Supreme, cerând o intervenţie militară. Mobilier, opere de artă: paguba a fost colosală.

„Cred că există un responsabil direct, care a plănuit toate acestea şi care, ca un laş, a plecat să se ascundă părăsind Brasilia înainte: fostul preşedinte al ţării”, a declarat vineri Lula da Silva pentru media braziliană Metropoles.

Jair Bolsonaro, care se afla în Statele Unite în ziua atacurilor, „a plecat şi şi-a lăsat subordonaţii să ducă la îndeplinire” ceea ce el însuşi şi-a dorit, a acuzat el.

Liderul dreptei şi extremei drepte, aflat la putere din 2019 până în 2022, este vizat de o anchetă a justiţiei ca posibil instigator al acestor atacuri.

Aproximativ treizeci de răsculaţi au fost deja condamnaţi pentru diverse infracţiuni, printre care tentativă de lovitură de stat, la pedepse de până la 17 ani de închisoare.

În lunile premergătoare alegerilor, Jair Bolsonaro a denigrat încontinuu sistemul de vot electronic, fără dovezi, insuflând o suspiciune de fraudă transmisă pe scară largă de aliaţii săi, ceea ce i-a adus opt ani de ineligibilitate în iunie pentru diseminarea de informaţii false. Dar el neagă orice responsabilitate pentru atacuri.

Manifestanţii au mers la Brasilia la apelul unor „reţele sociale care nu sunt ale noastre” pentru o acţiune pe care am „condamnat-o de la început”, a afirmat el sâmbătă la CNN Brasil.

„Acesta nu a fost niciodată comportamentul unor oameni de dreapta (…). A fost o capcană întinsă de stânga”, a insistat el, negând orice tentativă de puci şi denunţând o manipulare.

Atacurile din 8 ianuarie, care au amintit de asaltul asupra Capitoliului cu doi ani mai devreme la Washington de către partizanii lui Donald Trump (un model politic pentru Jair Bolsonaro), au fost punctul culminant al tensiunilor exacerbate din Brazilia.

De atunci, un climat mai paşnic şi civilizat s-a impus în dezbaterea publică, chiar dacă o polarizare asemănătoare unui „război cultural” persistă pe probleme sociale majore, de la portul de arme până la avort.

Lula da Silva va prezida această ceremonie solemnă din Salonul Negru, o vastă sală de recepţii a Congresului care a fost jefuită de demonstranţi.

Dacă la ceremonie urmează să participe guvernul, responsabili ai parlamentului, magistraţi ai Curţii Supreme şi alţi lideri militari, absenţa anunţată a anumitor figuri de dreapta arată că „unitatea” lăudată de Lula da Silva este încă departe.

Acesta este mai ales cazul influentului guvernator al statului Sao Paulo, Tarcisio de Freitas, fostul ministru al lui Bolsonaro prezentat adesea ca prezidenţiabil: a făcut cunoscut că este în vacanţă în Europa.

Aproximativ 2.000 de poliţişti vor fi desfăşuraţi luni în jurul locurilor de putere din Brasilia, chiar dacă autorităţile nu se aşteaptă la manifestaţii importante.

Ceremonia va fi încărcată de simboluri, cu prezentarea unor opere de artă care au suferit furia manifestanţilor şi au fost de atunci restaurate.

Va fi prezentată o tapiserie a artistului şi peisagistul brazilian Roberto Burle Marx, care a fost smulsă de pe un perete al Senatului şi vandalizată.

Furată de la sediul Curţii Supreme, va fi returnată şi o replică a Constituţiei din 1988 – textul pe care ţara l-a adoptat pentru a întoarce pagina dictaturii militare (1964-1985).

AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut