Current track

Title

Artist


România a câștigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape înghețate

Written by on 19 ianuarie 2025

    Image

    România a câștigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape înghețate, organizat de International Ice Swimming Association (IISA) în perioada 13 – 19 ianuarie, în Italia, la Molveno. Opt dintre medaliile obținute sunt în clasamentul general.

    Potrivit unei postări pe Facebook a președintelui Asociației de înot în ape deschise și înghețate din România, Paul Georgescu, dintre cele opt medalii câștigate de România în clasamentul general două sunt de aur, două de argint și patru de bronz, acestora adăugându-li-se alte 27 obținute în clasamentul pe vârste – zece de aur, nouă de argint și opt de bronz.

    ”România a demonstrat încă o dată că rămâne una dintre cele mai puternice echipe în această disciplină. (…) Din ce în ce mai multe țări cu care ne batem de la egal la egal, Franța, Germania, Polonia, aparțin și sunt finanțate de federațiile de specialitate, iar în România ice swimming-ul nu e recunoscut încă oficial ca ramură sportivă”, a menționat Georgescu.


    La cea de-a VI-a ediție a Campionatului mondial de înot în ape deschise din Italia, echipa României a fost formată din 20 de sportivi de performanță sau amatori cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani.

    La evenimentul organizat de IISA, au fost prezenți sportivi din 35 de țări.

    IISA s-a înființat în anul 2009 și ”a inventat” ice swimming-ul, acest sport, considerat extrem, presupunând înotul în apă cu o temperatură mai mică de 5 grade Celsius, doar cu o cască de silicon, o pereche de ochelari și un costum standard de înot. Asociația a stabilit un set cuprinzător de reguli de siguranță pentru sportivi, iar în urma competițiilor oficiale există și recorduri mondiale. În momentul de față, asociația are membri în 73 de țări, iar în 43 dintre ele, printre care și România, sunt înotători care au parcurs cel puțin un kilometru. Obiectivul asociației este introducerea înotului în ape înghețate în categoria sporturilor olimpice de iarnă.

    Citește  OMV Petrom reînnoieşte parteneriatul cu Academia Gheorghe Hagi şi îi susţine activitatea cu 2,4 milioane de euro

    AGERPRES/(AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)

    * Sursa foto: Paul Georgescu / Facebook.com

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions