Current track

Title

Artist


Rusia acuză SUA de ”comportament toxic”, după ce s-a retras din discuţiile privind controlul armelor nucleare

Written by on 30 noiembrie 2022

Rusia a acuzat marţi Statele Unite de „comportament toxic” anti-rus despre care a spus că a determinat-o să se retragă din discuţiile privind controlul armelor nucleare cu oficiali americani la Cairo în această săptămână, relatează Reuters.

Într-un comentariu dur, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe Maria Zaharova a acuzat de asemenea Statele Unite că au încercat să manipuleze noul tratat nuclear START în avantajul lor, deşi ea a spus că Rusia este încă angajată în acest sens.

Ca ultim pact de arme supravieţuitor de acest gen între cele mai mari două puteri nucleare din lume, New START limitează numărul de focoase atomice pe care fiecare parte le poate desfăşura şi are semnificaţie simbolică şi practică.

Zaharova a scris pe Telegram că decizia Rusiei de a amâna discuţiile despre arme, care fuseseră programate să înceapă marţi, a fost luată de starea „îngrozitoare” a relaţiilor dintre cele două ţări.

„În toate domeniile, observăm cel mai înalt nivel de toxicitate şi ostilitate din partea Washingtonului”, a spus ea. „Ca parte a totalului război hibrid dezlănţuit împotriva noastră, aproape fiecare pas al SUA către Rusia este supus unei dorinţe patologice de a face rău ţării noastre oricând este posibil”, a notat ea.

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite s-au prăbuşit la punctul cel mai conflictual din ultimii 60 de ani de când Rusia a invadat Ucraina în februarie, declanşând valuri de sancţiuni americane împotriva Moscovei şi zeci de miliarde de dolari de ajutor economic şi militar din partea Washingtonului către Kiev, aminteşte Reuters.

Oficiali din cele două ţări urmau să se întâlnească în Egipt pentru a discuta probleme legate de New START, inclusiv potenţiala reluare a inspecţiilor reciproce ale arsenalelor nucleare, un proces suspendat din cauza pandemiei de COVID-19.

Zaharova a acuzat marţi Washingtonul că încearcă să modifice echilibrul de forţe în virtutea tratatului în mod „total ilegitim” prin convertirea sau redenumirea armelor pentru a le scoate în afara domeniului de aplicare a acordului.

Ea nu a oferit exemple sau dovezi.

Cu toate acestea, Rusia continuă să considere New START ca un instrument important pentru asigurarea predictibilităţii şi evitarea unei curse a înarmărilor, a spus ea, adăugând că speră că cele două părţi se vor putea întâlni pe această temă în 2023.

După ce Rusia s-a retras luni din discuţii, Departamentul de Stat al SUA a declarat că este „gata să reprogrameze la o dată cât mai devreme posibilă, în timp ce reluarea inspecţiilor este o prioritate pentru susţinerea tratatului ca instrument de stabilitate”.

Nu se aştepta niciun progres major la discuţiile de la Cairo, dar programarea lor fusese interpretată ca un semn că ambele
ţări s-au angajat să menţină cel puţin un anumit nivel de dialog într-un moment de tensiune extremă, mai notează Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova ar putea folosi toate mijloacele, inclusiv armele nucleare, pentru a apăra ceea ce este considerat teritoriu al Rusiei. În septembrie, el a proclamat unilateral patru regiuni ucrainene parţial ocupate ca parte din Rusia, într-o acţiune denunţată drept ilegală de Kiev, Statele Unite şi majoritatea ţărilor la Adunarea Generală a ONU.

Preşedintele american Joe Biden a spus că lumea este mai aproape decât oricând de „Armaghedon” de la Criza Rachetelor din Cuba în 1962.

AGERPRES/(AS – editor: Sorin Calciu, editor online: Ada Vîlceanu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut