Current track

Title

Artist


Rusia/Aeroportul din Daghestan, luat cu asalt după ce s-a anunţat venirea unui avion din Israel

Written by on 29 octombrie 2023

Zeci de oameni au luat cu asalt duminică seară pistele de aterizare şi terminalul aeroportului din Mahacikala, capitala republicii ruse majoritar musulmane a Daghestanului, după ce s-a anunţat că un avion care vine din Israel urmează să aterizeze, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit media Izvestia şi RT, aceştia au apărut pe acoperişul aeroportul şi pe piste. Înregistrări video postate pe Telegram arată zeci de bărbaţi doborând bariere, încercând să controleze maşinile care ies din aeroport sau forţând porţile din terminal. Într-una dintre înregistrări poate fi văzut un bărbat pe una dintre aripile unui avion al companiei ruse Red Wings.

 

 

 

Potrivit site-ului specializat Flightradar, un zbor de la Tel Aviv al acestei companii a aterizat la ora 19.00 locală (16.00 GMT) la Mahacikala. Potrivit Sota, media independentă, este vorba despre un zbor de tranzit care urma să decoleze către Moscova la ora locală 21.00.

Nu se ştie pentru moment dacă avionul este în continuare pe pistă şi care este situaţia pasagerilor, notează AFP.

Înainte de a pătrunde în terminal, mai mulţi manifestanţi au încercat şi să verifice paşapoartele persoanele care ieşeau din aeroport în încercarea de a-i găsi pe cetăţenii israelieni. 

 

 

Unul dintre ei ţinea o pancartă pe care se putea citi „Ucigaşii de copii nu-şi au locul în Daghestan”, în timp ce alţii strigau „Allah Akbar”.

„Ceea ce se întâmplă în prezent la Mahacikala este rău. Foarte foarte rău”, a comentat la rândul său pe X şefa canalului pro-Kremlin RT, Margarita Simonian.

Agenţia aviaţiei ruse a anunţat ulterior că aeroportul din Mahacikala a fost închis temporar duminică după intruziunea unei mulţimi ostile Israelului şi forţe de ordine au fost deplasate la faţa locului.

„În urma intruziunii unor necunoscuţi în zona de trafic a aeroportului din Mahacikala, s-a decis să închidem temporar aeroportul pentru sosiri şi plecări”, a precizat Rossaviaţia.

AGERPRES/(AS – autor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)Sursa foto: bbc.com

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply