*

merry christmas

Current track

Title

Artist


Rusia: Kremlinul dezminte că preşedintele Vladimir Putin ar fi discutat telefonic cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump

Written by on 11 noiembrie 2024

Kremlinul a dezminţit luni că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele ales al SUA, Donald Trump, au avut o conversaţie telefonică după victoria candidatului republican la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, informează AFP şi EFE.

„Acea ştire este o pură invenţie. Este o informaţie falsă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, în conferinţa de presă telefonică zilnică, făcând aluzie la informaţiile apărute în publicaţia americană Washington Post, care cita surse anonime.

La insistenţele jurnaliştilor, Peskov a subliniat că „nu a existat o astfel de conversaţie”. „Deocamdată nu există planuri concrete” pentru o astfel de discuţie, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Este cel mai bun exemplu al calităţii informaţiilor care sunt acum publicate uneori chiar şi de mass-media destul de respectabile. Nu are nimic de-a face cu realitatea”, a subliniat el.

Potrivit lui Peskov, preşedintele Vladimir Putin a repetat săptămâna trecută „că este deschis tuturor negocierilor” cu Occidentul privind Ucraina, dar „nu a fost trimis niciun semnal” de către aceştia. „Dacă ei spun că vor veni semnale, trebuie să le aşteptaţi. Pentru moment, nu a sosit niciun semnal”, a adăugat el.

Site-ul Kremlinului precizează că ultima conversaţie telefonică dintre cei doi lideri a avut loc în iulie 2020, înainte ca Donald Trump să părăsească Casa Albă.

Potrivit informaţiilor apărute în Washington Post, Donald Trump şi Vladimir Putin ar fi vorbit pe 7 noiembrie, cu câteva ore înainte ca liderul de la Kremlin să vorbească la clubul de discuţii Valdai din staţiunea rusă de la Marea Neagră Soci, în cadrul căruia l-a felicitat pe candidatul republican pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din SUA.

În cadrul presupusei conversaţiei, Donald Trump i-ar fi recomandat lui Vladimir Putin să nu escaladeze războiul din Ucraina, după care i-a amintit de prezenţa militară considerabilă pe care SUA o au în Europa. În plus, el şi-a exprimat disponibilitatea de a purta noi discuţii pentru a aborda „în curând rezolvarea războiului din Ucraina”.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a susţinut că poate ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina în termen de 24 de ore, afirmaţie pe care Kremlinul a considerat-o o „exagerare”.

De la câştigarea alegerilor marţi, Donald Trump a avut zeci de conversaţii telefonice cu lideri mondiali, inclusiv cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El are conversaţii telefonice din locuinţa sa Florida fără participarea Departamentului de Stat, deoarece echipa liderului republican nu are încredere în oficialii de carieră.

Un purtător de cuvânt al echipei de tranziţie a preşedintelui ales al SUA a indicat pentru AFP că nu va „comenta convorbirile private dintre preşedintele Trump şi alţi lideri”.

AGERPRES/(AS – autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply