Current track

Title

Artist


Sălaj: Spitalul Judeţean de Urgenţă – cea mai înaltă categorie de acreditare din România

Written by on 13 iunie 2024

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău, unitate medicală din subordinea Consiliului Judeţean Sălaj, a fost acreditat de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate în categoria a II-a.

Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj precizează joi, într-o postare pe contul de Facebook, că această categorie reprezintă cel mai mare grad de acreditare obţinut de spitalele din România, în contextul în care, până la acest moment, niciun spital din ţară nu a fost încadrat în categoria I de acreditare.

„Recunoştinţa mea se îndreaptă către managerul SJU Zalău, directorul medical, precum şi către toţi cei implicaţi în procesul de acreditare, pentru modul exemplar în care au pregătit acest examen atât de important pentru sistemul medical din judeţul Sălaj. Rezultatele obţinute îmi întăresc convingerea că Spitalul Judeţean este condus de profesionişti, că medicii îşi fac pe deplin datoria şi că, la nivelul judeţului, cetăţenii beneficiază de serviciile uneia dintre cele mai bune unităţi sanitare. Faptul că Spitalul din Zalău a dobândit al doilea cel mai mare punctaj în rândul spitalele judeţene de urgenţă demonstrează angajamentul ferm în a oferi îngrijire medicală de înaltă calitate. În numele cetăţenilor şi al meu personal, mulţumesc întregii echipe pentru munca, profesionalismul şi dăruirea de care dă dovadă zi de zi şi o asigur de tot sprijinul în proiectele viitoare”, a transmis preşedintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău are o structură complexă de specialităţi medico-chirurgicale dispuse în 13 secţii, cu 25 de compartimente (12 compartimente în cadrul secţiilor şi 13 compartimente de sine stătătoare). Dintre acestea, 17 secţii şi compartimente sunt unice la nivel judeţean.

Unitatea medicală are 753 de paturi pentru spitalizare continuă şi 30 de paturi pentru spitalizare de zi, repartizate în cele şase clădiri diferite în care funcţionează, amplasate pe teritoriul municipiului Zalău.

În perioada 2011-2013, ca urmare a unui amplu proiect demarat în octombrie 2011 de Consiliul Judeţean Sălaj (prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, având ca sursă de finanţare Fondul European de Dezvoltare Regională), spitalul a fost reabilitat şi modernizat.

AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply