Current track

Title

Artist


Şapte din zece tineri români vor programe practice de învăţare bazate pe scenarii de viaţă (studiu)

Written by on 17 iunie 2024

    Aproape trei sferturi dintre tinerii români (72%) îşi doresc programe de învăţare bazate pe exemple practice, exerciţii şi scenarii reale de viaţă, în timp ce 95% au identificat deja ariile pe care vor să le îmbunătăţească, arată rezultatele unui studiu publicat luni.

    Conform cercetării UP Generation, realizată de Mkor, dezvoltarea personală şi pregătirea pentru viaţa profesională reprezintă o preocupare majoră pentru tinerii români, iar în top trei preferinţe privind domeniile pe care vor să le îmbunătăţească se află: educaţia financiară (37%), vorbitul în public (36%) şi marketingul şi comunicarea (28%).

    Ierarhia este completată de domenii mai orientate spre business, precum leadership şi management (25%) sau educaţie antreprenorială (22%). De asemenea, tehnologia şi inovaţia atrag un sfert dintre respondenţi.

    În acelaşi timp, tinerele sunt mai atrase de dezvoltarea empatiei şi a inteligenţei emoţionale (24%), spre deosebire de băieţi, care au o apetenţă mai crescută pentru zona de tehnologie (30%), inclusiv Inteligenţă Artificială (AI). Totodată, vânzările şi negocierea reprezintă domenii preferate de tineri.

    Întrebaţi ce schimbări ar vrea să aducă în viaţa lor pentru a se simţi împliniţi, 14% dintre cei chestionaţi au declarat că îşi doresc stabilitate financiară, iar 12% învăţare şi educaţie. O pondere similară caută o schimbare în viaţa profesională: de la a găsi un loc de muncă sau a-l schimba pe cel actual, până la a câştiga mai mult sau a se bucura de mai multă flexibilitate. În context, îmbunătăţirea abilităţilor sociale şi emoţionale, dar şi creşterea încrederii în sine ar aduce împlinirea pentru 6% dintre respondenţi. Nu în ultimul rând, tinerii apreciază accesul la mentori care să îi ghideze în dezvoltarea profesională şi personală, mai arată studiul condus în decursul lunii mai 2024.

    Citește  Inflaţia în zona euro şi-a reluat creşterea în luna aprilie

    „Adolescenţii şi tinerii se simt debusolaţi şi copleşiţi pentru că nu reuşesc să-şi găsească o traiectorie în viaţă în acord cu aspiraţiile şi abilităţile lor. Orientarea educaţională şi vocaţională este realizată superficial, fiind chiar inexistentă în multe contexte, iar unui consilier vocaţional din şcoli îi revin în grijă prea mulţi elevi (peste 1.000). Studiul pe care l-am realizat arată nevoia majoră şi interesul tinerilor de a îmbunătăţi abilităţi care nu le sunt predate nici la şcoală, nici la facultate, şi mai ales abilităţi socio-umane esenţiale în câmpul muncii, cum ar fi colaborarea, comunicarea, adaptabilitatea şi gestionarea emoţiilor, rezilienţa. Abilităţile de viaţă sau mai degrabă lipsa lor ne împiedică în îndeplinirea potenţialului, de cele mai multe ori”, a declarat, într-un comunicat de presă, Monica Florea, CEO şi fondator UP Generation.

    UP Generation este structurat pe trei niveluri: pregătirea pentru viaţă – prin Life Skills Pro (program de mentorat adresat tinerilor cu vârste între 16-25 ani), pregătirea pentru carieră şi business – prin Business Pro (program de mentorat derulat pe o perioadă de un an, adresat tinerilor de 20 de ani plus). Anul al treilea vizează lansarea unui business personal (program de mentorat pentru tinerii de peste 23 de ani). De asemenea, prin programul Dezvolio, este facilitată alegerea traiectoriilor educaţionale, vocaţionale şi de carieră, care completează perspectiva de viaţă şi de carieră a tinerilor.

    Studiul Up Generation a fost efectuat online, în luna mai a acestui an, pe un eşantion de 800 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, din toate regiunile de dezvoltare ale ţării.

    Citește  Vinurile româneşti au câştigat 18 medalii la competiţia mondială Mundus Vini din Germania

    AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions