*

merry christmas

Current track

Title

Artist


Sărăcia din Italia a atins un nou vârf, în pofida relansării economice

Written by on 25 martie 2024

Numărul de persoane care trăiesc în sărăcie în Italia a crescut în 2023, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, arată datele oficiale publicate luni, în pofida relansării economice apărute după relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei, transmite Reuters.

Numărul persoanelor care trăiesc în „sărăcie absolută”, adică cei care nu sunt în măsură să cumpere bunuri şi servicii esenţiale, a crescut până la 5,75 milioane de persoane, sau 9,8% din populaţia Italiei, a informat Institutul naţional de statistică (ISTAT). Chiar dacă este vorba de o creştere modestă comparativ cu un nivel de 9,7% înregistrat în 2022, este vorba de cea mai ridicată rată a sărăciei înregistrată de Italia de la debutul colectării datelor statistice în 2014.

Economia Italiei şi-a revenit mai puternic din recesiunea provocată de pandemie în 2020-21 decât statele vecine, Germania şi Italia, iar această revenire a fost însoţită de o creştere a gradului de ocupare. Cu toate acestea, datele oficiale publicate de ISTAT arată că această revenire nu i-a ajutat prea mult pe cei săraci.

Comparativ, procentul celor care trăiau în sărăcie absolută în Italia era la 9,1% în 2020 şi la 9% în 2021, în plină pandemie, când impactul recesiunii asupra familiilor a fost contracarat, parţial, de numeroase măsuri de sprijin adoptate de Guvernul de la Roma.

ISTAT defineşte sărăcia absolută drept situaţia celor care nu sunt în măsură să cumpere bunuri şi servicii necesare pentru „un standard acceptabil de trai”, care să asigure că nu sunt izolaţi la marginea societăţii.

Cu excepţia unui declin în anul 2019, sărăcia în Italia a crescut constant de la un nivel de 6,9% înregistrat în 2014, când a început ISTAT să publice date statistice cu privire la acest indicator.

Anul trecut, Guvernul de centru dreapta condus de Giorgia Meloni a început să elimine un program de subvenţii, denumite „venit cetăţenesc”, introdus în 2019, în pofida avertismentelor unor economişti şi ale Băncii Italiei cu privire la impactul asupra celor săraci.

„Venitul cetăţenesc”, care potrivit ISTAT a ajutat aproximativ un milion de familii să iasă din sărăcie în 2019, a fost eliminat complet de la începutul acestui an, fiind înlocuit cu o subvenţie limitată care îi vizează în mare parte pe cei care fizic nu pot să muncească.

La nivel regional, datele arată că anul trecut rata de sărăcie absolută era de 9% în nordul Italiei, de 8% în centru şi de 12,1% în sudul Italiei, care în mod istoric este o regiune săracă. Comparativ cu 2022, rata sărăciei a crescut în 2023 în nordul şi centrul Italiei dar a scăzut în sud, conform datelor ISTAT.

AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply