*

Current track

Title

Artist


SĂRBĂTORI: Naşterea Domnului (Crăciunul)

Written by on 25 decembrie 2024

Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu) se sărbătoreşte de Biserică la 25 decembrie (după calendarul îndreptat) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian).

Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat în linişte şi fără zarvă. Aşa cum picătura de rouă cade peste ţarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară şi S-a născut de la ea Mântuitorul lumii.

 

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a coborât El din ceruri pe pământ. Fiul lui Dumnezeu va primi firea omenească, pentru ca pe om să-1 unească din nou cu Dumnezeu. El a coborât pe pământ când omenirea ajunsese la cea mai josnică decădere morală, când oamenii se chinuiau nevăzând nici o ieşire.

Iudeii îl aşteptau pe făgăduitul Mesia. Şi păgânii aşteptau ceva extraordinar, care trebuia să preschimbe totul. „Sau Dumnezeu va veni pe pământ, sau lumea va pieri” – a spus celebrul filozof roman al acelor vremuri, Seneca.

Dar, în pofida suferinţei duhovniceşti de obşte şi a aşteptării acestei neobişnuite veniri, mult-aşteptatul Prunc, prin a cărui naştere urma să înceapă „veacul de aur” pe pământ, a fost recunoscut şi salutat de puţini atunci când s-a născut.

Nici loc nu s-a găsit pentru El în casele oamenilor. Maica Domnului a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. (Luca, 2, 7). Şi când păstorii, auzind cântările îngereşti, au venit să-L vadă pe Cel pe care cerul îl proslăvea, ei au aflat pe „Prunc culcat în iesle”.

Citește  CITATUL ZILEI

Dar lumea nu a băgat de seamă lucrarea înfăptuită de Dumnezeu. Oamenii erau ocupaţi fiecare cu treburile lui, atenţia lor era îndreptată spre grijile zilnice şi spre zgomotoasele întâmplări ale lumii.

Şi nimeni nu aştepta un Mântuitor blând şi smerit cu inima, acoperit nu de slavă pământească, ci cerească. Şi tocmai aşa a fost „Cel ce voia ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa adevărului”.

 

 

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Însuşi stăpânitorul lumii acesteia căzute, mândrul potrivnic al lui Dumnezeu, diavolul, s-a văzut înşelat şi nu l-a recunoscut în Cel născut pe Acela pe Care îl pizmuise pe când încă era înger. Taina cea dinainte de veci, ascunsă puterii sale, despre mântuirea neamului omenesc putea fi cunoscută doar de cei care iau aminte la glasul din cer şi într-acolo îşi îndreaptă privirile.

Cerul le-a vorbit tuturor celor care au cunoscut slava lui Dumnezeu. Dar numai regii magi, ce căutau să descopere în cer judecăţile lui Dumnezeu şi erau gata să meargă oriunde pentru a afla adevărul, au priceput glasul lui. Strângându-şi comorile ca să le aducă în dar nou-născutului împărat, ei îşi lăsară tronurile, îşi părăsiră pământul natal şi plecară neştiind încotro, urmând doar mersului stelei, care le arăta calea spre împărăţia cea veşnică.

Anevoioasă le-a fost calea, dar raza stelei din Bethleem o lumina. Şi înţelepţii-magi, depăşind toate piedicile, mergeau pe cărările arătate de cer, lepădăndu-şi voia lor proprie. Steaua i-a adus la Ierusalim, unde au auzit cuvântul scris al lui Dumnezeu, iar apoi la Bethleem, unde au văzut Cuvântul întrupat, pe Dumnezeu în trup, şi s-au închinat Soarelui Dreptăţii.

Citește  SĂRBĂTORI: Naşterea Domnului (Crăciunul)

Lumea continua însă să freamăte în patimile ei.

Irod, auzind de naşterea Veşnicului împărat, căută să-L omoare; negăsindu-L, el ucise o mulţime de prunci, dar nu reuşi să-L omoare pe Cel născut tainic în peşteră.

A venit însă vremea când lumina de la Bethleem s-a întins peste toate marginile lumii.

„Astăzi va fi iarăşi pace! Unii au fost gata să-L omoare pe Prunc şi se străduiesc să îi şteargă numele, alţii parcă nici nu-L observă. Dar El este printre noi, descoperindu-Se acelora care ‘păzesc poruncile Lui şi îl caută cu toată inima lor’ „. (Ps. 118, 2)

Steaua de la Bethleem iarăşi străluceşte nevăzut deasupra lumii, chemând toate popoarele şi pe fiecare om în parte să-şi aţintească privirea spre cer, sus să-şi ţină inima, să cadă la Noul-Născut şi să se bucure cu bucurie mare, fiindcă cu noi este Dumnezeul.

„Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!”. Hristos S-a născut! (sursă: „Predici şi îndrumări duhovniceşti”, Sfântul Ioan Maximovici, 2001)

AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply