SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 11 aprilie

Ortodoxe
Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfințit Mc. Antipa, episcopul Pergamului

Greco-catolice
Sf. ep. m. Antipa al Pergamului

Romano-catolice
Ss. Stanislau, ep. m.; Gemma Galgani, fc.

Sfântul Calinic de la Cernica, episcop al Râmnicului (1850-1867), este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 11 aprilie. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955.

Sfântul Calinic s-a născut la 7 octombrie 1787, în București, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din sfântul botez a primit numele de Constantin.

Părinții săi se numeau Antonie și Floarea și erau foarte evlavioși. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinerețe preot de mir; apoi, intrând în viața monahală, s-a călugărit sub numele de Acachie. De asemenea și mama Sfântului Calinic, după ce și-a crescut copiii, s-a retras la Mănăstirea Pasărea, primind marele și îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia.

În jurul vârstei de 20 de ani, Constantin s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, sub numele de Calinic.

Îndrumat de duhovnicul său, Pimen, tânărul monah a început o perioadă de aspre nevoințe, cu post, rugăciuni, lecturi din Sfânta Scriptură și din operele Sfinților Părinți.

‘Mărturisesc părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic că fața îi era mereu palidă de multa postire și ochii adânciți în orbite din pricina multor privegheri și a atâtor lacrimi. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune’. (Viețile Sfinților)

‘Ucenicul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, mărturisea că toată viața sa, cuviosul nu dormea întins pe pat, ci ațipea câteva ceasuri pe un scaun, îmbrăcat și încins cu o curea lată de piele. Era ca o adevărată santinelă, gata oricând de luptă, veghind neîncetat asupra nevăzuților vrăjmași care încercau să-l ispitească, fie prin trup, fie prin gânduri’. (Viețile Sfinților)

Dobândind astfel o viață curată, Sfântul Calinic a fost hirotonit preot și duhovnic al mănăstirii. A fost plecat pentru un an la Muntele Athos. La întoarcerea de la Sfântul Munte, după moartea starețului Dorotei, obștea l-a ales, la 14 decembrie 1818, la conducerea mănăstirii, deși avea numai 31 de ani.

A condus mănăstirea 32 de ani, timp în care s-a străduit neîncetat să îmbunătățească viața duhovnicească, astfel încât, după un timp, numărul călugărilor ajunsese la 350.

Una din faptele sale minunate, istorisită de Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihastria (Arhimandritul Cleopa Ilie), a fost așa: ‘În timpul răscoalei din 1821, voiau turcii să dărâme Mănăstirea Cernica cu tunurile, iar pe călugări să-i taie cu sabia. Atunci Sfântul Calinic a adunat pe toți părinții la biserică și, făcând priveghere de toată noaptea cu post, cu lacrimi și rugăciune fierbinte, a izbăvit mănăstirea de primejdie și a îmblânzit pe cei răi’.

Spuneau părinții și acestea: că marele stareț nu îngăduia deloc clevetirea în viața călugărească, căci o socotea ‘moartea sufletului’. În locul multei vorbiri, îi sfătuia pe ucenici să practice neîncetat tăcerea și rugăciunea lui Iisus. Aceiași părinți spuneau de Cuviosul Calinic că își împlinea chemarea de stareț cu mare râvnă și frică de Dumnezeu, știind că ‘lucrul cel mai greu și anevoios este meșteșugul călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii’.

Uneori zicea către ucenici: ‘Starețul este inima tuturor inimilor care îl caută și îi cer sfat și mângâiere. El este calea spre desăvârșire a tuturor sufletelor credincioase din jurul său’. (Viețile Sfinților)

În 1850, Sfântul Calinic a fost hirotonit arhiereu în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După 18 ani de păstorire în eparhia Râmnicului, s-a retras, în 1867, la Cernica, simțindu-și sfârșitul aproape. Pe 11 aprilie 1868, s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în tinda bisericii ‘Sfântul Gheorghe’, ctitoria sa.

* Sfântul Sfințit Mucenic Antipa, episcop al Pergamului, a trăit în zilele Sfinților Apostoli, în perioada în care creștinii au suferit persecuții declanșate de împăratul roman Domițian (81-96).

‘Atunci s-a arătat mulțime de credincioși și de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mântuitorul’. (Viețile Sfinților)

În acel timp, Sfântul Ioan Evanghelistul, marele stâlp al credinței, a fost surghiunit în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele șapte sfeșnice, poruncindu-i să scrie către cei șapte îngeri, adică episcopi ai celor șapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.

În scrierea Sfântului Ioan Evanghelistul, prin gura Domnului, se face pomenirea arhiereului Antipa, astfel: ‘Știu unde sălășluiești: unde este scaunul satanei; și ții numele Meu și n-ai tăgăduit credința Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuiește satana’. (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul; 2, 13)

Sfântul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului, iar Sfântul Ioan Evanghelistul arată în ce fel a fost el ‘credinciosul mărturisitor al lui Hristos și în ce fel au fost locuitorii Pergamului, având sataniceasca petrecere între ei’.

Căci ‘acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; și pe cât cineva putea, pe atât năpăstuia pe alții. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun și drept, dacă biruia pe cineva din creștini, sau îl pierdea de pe pământul celor vii. Acolo, fiind creștineasca adunare, erau creștinii în mare chinuire și tulburare din pricina acelor necredincioși’. (surse: Viețile Sfinților – paginiortodoxe.tripod.com; ‘Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an’, Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996)

AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel; editor: Liviu Tatu)