Current track

Title

Artist


SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 12 august

Written by on 12 august 2024

Ortodoxe
Sf. Mc. Fotie şi Anichit

Greco-catolice
Sf. m. Fotie şi Anicet

Romano-catolice
Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug.

Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 12 august.

Aceşti doi Sfinţi Mucenici erau din Nicomidia (Bitinia – Asia Mică). Sfântul Anichit avea o slujbă la curtea imperială, în timpul împăratului Diocleţian (284-305). În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, Sfântul Anichit a mers de bunăvoie în faţa împăratului şi l-a mărturisit pe Hristos.

A fost imediat supus chinurilor şi torturilor, martor fiindu-i Fotie, nepotul său, care, îmbărbătat de răbdarea Sfântului Anichit, a declarat că şi el este creştin.

Sfântul Fotie, pentru mărturisirea sa, a fost închis alături de Sfântul Anichit. Împotriva încercărilor prigonitorilor de a-i convinge să se lepede de Hristos, Sfinţii Anichit şi Fotie au rămas neclintiţi şi au suferit moarte martirică după multe chinuri la care au fost supuşi.

Au fost aruncaţi într-un cuptor de foc, împreună cu alţi creştini, însă au trecut la cele veşnice prin minunea lui Dumnezeu, fără să fie atinşi de flăcări. În urmă, cei care au tras cu cârlige de fier trupurile mucenicilor au constatat că nici măcar părul capului nu era atins în niciun fel de foc şi mulţi dintre aceştia au crezut în Hristos Dumnezeu. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
Citește  Zilele europene ale arheologiei (16-18 iunie)

Reader's opinions

Leave a Reply


Continue reading