Current track

Title

Artist


SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 13 iunie

Written by on 13 iunie 2023

Ortodoxe
Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru

Greco-catolice
Sf. m. Achilina; Sf. ep. Trifilie al Leucosiei Ciprului. Sf. Anton de Padova

Romano-catolice
Sf. Anton de Padova, pr. înv.

Sfânta Muceniţă Achilina este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 13 iunie.

A fost fiica unui înalt funcţionar, Eutolmie, şi a trăit în Palestina, în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).

„În cetatea Palestinei, care se numeşte Vivlos, vieţuiau nişte creştini care învăţaseră credinţa cea în Hristos de la Sfinţii Apostoli. Unul dintre aceia cu numele Evtolmie, petrecând cu plăcere de Dumnezeu în cinstita însoţire, Domnul i-a dat binecuvântarea Sa şi femeia lui, zămislind în pântece, a născut o pruncă, pe care a numit-o Achilina”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfânta Muceniţă Achilina era botezată şi propovăduia credinţa în Hristos pentru fetele de vârsta ei, care crescuseră împreună cu ea, învăţându-le să se ferească de idoli.

A fost pârâtă că este creştină guvernatorului Volusian, de un oarecare Nicodim. A fost adusă la judecată când avea vârsta de 12 ani şi a mărturisit numele lui Hristos. Pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nări, şi i s-a încins tot capul de arsură.

Torturată, Sfânta Achilina a căzut ca moartă iar călăii săi, convinşi că a murit, au ridicat-o şi au aruncat-o în afara cetăţii. Noaptea a venit însă îngerul Domnului şi i-a vindecat toate rănile.

„Atunci, Sfânta Achilina îndată s-a sculat sănătoasă, şi, lăudând pe Dumnezeu, zicea: ‘Mulţumescu-Ţi Ţie, Făcătorule al vieţii mele, Cel ce mi-ai dat sănătate şi din necurăţie ai izbăvit pe roaba Ta; că Tu, Doamne, mai înainte de veci ai fost, în veci vei petrece şi nu este alt Dumnezeu afară de tine. Deci, cu smerenie mă rog Ţie, ca, după ce voi săvârşi nevoinţa pătimirii, la Tine să mă învrednicesc de cununa slavei Tale şi, îndulcindu-mă de adevăratele Tale făgăduinţe, să Te laud pe Tine împreună cu cetele sfinţilor Tăi, care au pătimit pentru Tine'”. (Vieţile Sfinţilor)

Îngerul a trimis-o sănătoasă la palatul guvernatorului, ca dovadă că cel pe care l-a mărturisit, Iisus Hristos, are toată puterea în cer şi pe pământ.

Îngrozit de vederea celei pe care o credea moartă, guvernatorul a chemat slujitorii şi le-a cerut să o reţină până dimineaţa.

„Deci, după ce s-a făcut ziuă, a adus-o pe ea înaintea judecăţii sale şi a întrebat-o: ‘Tu eşti Achilina?’. Sfânta a răspuns: ‘O, fărădelege om, văd că şi cu ochii inimii tale eşti orbit de tatăl tău diavolul; oare nici cu ochii cei trupeşti nu vezi? Eu sunt Achilina, roaba Domnului, şi stau în faţa ta'”. (Vieţile Sfinţilor)

Antipatul, ştergându-şi ochii cu mâna, a rămas împietrit şi gândea: „Dacă n-a murit când i-am găurit capul şi când i-am scos creierii, ce fel de munci pot să o vatăme pe ea?”. (Vieţile Sfinţilor)

Atunci a ordonat să îi fie tăiat capul celei „de ani tânără şi mare fermecătoare, care a necinstit pe zeii cei fără de moarte”, cum i se părea lui. Sfânta Achilina a trecut la Domnul înainte ca sabia călăului să o lovească. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut