SÃRBÃTORI RELIGIOASE – 14 aprilie

Ortodoxe
Sfânta și Marea Luni (Denie); Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului (Slujba lui se va săvârșii anticipat, în Duminica Floriilor); Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida
Duminica a 4-a din Post

Greco-catolice
Sf. ap. Aristarh, Pud și Trofim, din cei 70. Începutul Săptămânii Mari

Romano-catolice
Ss. Tiburțiu, Valerian și Maxim, m.; Liduina, fc.; Fer. Isabela, fc. m.

În Sfânta și Marea Luni Biserica face pomenire de fericitul Iosif și de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o prefigurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. (sursa: Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ‘Sfânta și Marea Luni’, în ‘Foame și sete după Dumnezeu’)

Iosif era invidiat de frații lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.

Mai târziu, a fost vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. În urma tălmăcirii unor visuri, Iosif a fost înfățișat faraonului și a fost pus domn (administrator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului, a fost recunoscut de frații lui evrei. Dar Iosif nu i-a pedepsit, deși putea să o facă, ci i-a iertat.

Asemănarea dintre suferințele lui Iosif și cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovnicește că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preînchipuire a biruinței lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul dat celor flămânzi o preînchipuire a Sfintei Euharistii.

Despre smochinul neroditor, Sfântul Evanghelist Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis: ‘De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce’. (Marcu, 11, 14)

S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilință și pocăință, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar neroditoare, și la cultivarea virtuților, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor.

* Sfântul Pahomie s-a născut în satul Gledin din ținutul Bistriței Năsăudului, în jurul anului 1660, primind la botez numele Petru.

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana, s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. A intrat ca frate la Mănăstirea Neamț, unde a fost hirotonit preot și ales mare eclesiarh, iar în anul 1702 obștea mănăstirii l-a ales drept îndrumător. Ca egumen la Neamț, nu a stat decât până în primăvara anului 1704.

Între 1704-1706 a fost într-un pelerinaj la Lavra Pecerska. Întors în Moldova și retras în loc de liniște în apropierea Mănăstirii Neamț după ce a refuzat să-și reia egumenia, la 18 decembrie 1706, Sfântul Pahomie a fost ales episcop al Romanului. A fost hirotonit arhiereu în 18 ianuarie 1707 și a păstorit până la 10 aprilie 1714, când s-a retras din scaun.

În 1717 a plecat din nou la Kiev, petrecând în rugăciune și osteneli cărturărești până la sfârșitul vieții. A murit la Lavra Pecerska în anul 1724.

Canonizarea Sfântului Pahomie a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 14-15 noiembrie 2006, când a fost stabilită ca dată de sărbătorire a lui ziua de 14 aprilie. În ziua de 14 aprilie 2007, Duminica a II-a după Paști, în biserica parohială ‘Sfânta Treime’ din localitatea Gledin, comuna Monor, județul Bistrița – Năsăud, a avut loc proclamarea canonizării.

* Sfântul Martin Mărturisitorul, ales în scaunul episcopal al Romei în anul 649, s-a aflat în mijlocul evenimentelor cauzate de erezia monotelită.

Cu un an înaintea întronizării sale a fost emis un edict dogmatic numit ‘Typos’, promovat de împăratul Constans al II-lea (641-668), prin care se încerca un compromis între dogma ortodoxă și erezia monofizită, determinând astfel erezia monotelită (conform căreia în Iisus Hristos nu a existat decât o voință, cea divină).

Sfântul Martin a convocat un sinod în Palatul Lateran din Roma, prin care a condamnat atât edictul în cauză cât și monotelismul ca erezie. Pentru acțiunile sale împotriva monotelismului, Sfântul Martin a fost arestat și a fost ținut în captivitate un an, după care a fost trimis la Constantinopol, pentru a fi judecat.

A fost condamnat la moarte pentru înaltă trădare, condamnarea i-a fost comutată la exil pe viață, în insula Cherson, unde Sfântul Martin a murit după doi ani. (surse: Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ‘Sfânta și Marea Luni’, în ‘Foame și sete după Dumnezeu’, Ed. Basilica, București, 2010 – https://basilica.ro/; Viețile Sfinților – paginiortodoxe.tripod.com; https://doxologia.ro)

AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)