Ortodoxe
Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei

Greco-catolice
Sf. m. Bonifaciu

Romano-catolice
Fer. Urban al V-lea, pp.

Sfântul Mucenic Bonifatie şi Sfânta Aglaia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 19 decembrie

Sfântul Bonifatie a fost rob al unei femei care făcea parte din aristocraţia romană, pe nume Aglaia, fiica prefectului Romei. A trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305).

Aglaia avea multă avere rămasă de la părinţii săi, era tânără şi frumoasă şi ducea o viaţă liberă. Peste toată casa şi avuţia ei avea un om, ca slugă credincioasă, cu numele de Bonifatie, tânăr şi frumos la chip, iar cu acesta vieţuia în necurăţie.

Bonifatie în vremea vieţuirii sale, deşi slujea păcatului, „avea şi oarecare fapte bune vrednice de laudă: către cei săraci, era milostiv, către cei străini avea dragoste şi către cei ce pătimeau în nevoi, avea durere de inimă. Pe unii cu milostivire miluindu-i, pe alţii cu dragoste odihnindu-i şi altora cu durere de inimă ajutându-le; totdeauna avea în mintea sa dorinţa ca să-şi îndrepteze cândva viaţa sa”. (Vieţile Sfinţilor)

La fel şi Aglaia era milostivă şi avea evlavie către Sfinţii Mucenici.

După un timp, viaţa lor s-a schimbat într-un mod minunat: Bonifatie, trimis de Aglaia, a mers în ţinutul Ciliciei pentru a aduce oseminte de martir (persecuţiile erau la apogeu), căci se aflase că prin ele se dobândesc tămăduiri şi ajutor.

Ajuns acolo şi văzând râvna şi credinţa mucenicilor, se converteşte şi este el însuşi dat pe mâinile călăilor. A fost chinuit şi omorât, iar trupul său a fost răscumpărat cu bani mulţi de tovarăşii săi care i-au găsit trupul său într-un loc în care păzeau soldaţii pentru ca să nu ia creştinii oasele mucenicilor.

Cei cu care venise pentru căutarea sfintelor moaşte „l-au cunoscut că este Bonifatie, s-au mirat foarte şi s-au ruşinat de gândurile lor de rău grăite pentru dânsul şi se temeau să nu pătimească vreun rău pentru osândirea sfântului cu gândurile lor urâte şi pentru că au râs de viaţa lui, neştiind inima lui cea bună şi nici voia lui”.

„Apoi, căutând ei la faţa sfântului cu spaimă au văzut că sfântul câte puţin şi-a deschis ochii săi şi, privindu-i cu dragoste, le-a zâmbit şi, cu faţa luminându-se, le-a arătat că le iartă lor greşelile. Iar ei, spăimântându-se şi mai mult, lăcrimau zicând: ‘Nu pomeni, robule al lui Hristos, fărădelegile noastre, căci cu nedreptate osândeam viaţa ta şi nebuneşte râdeam de tine’. Apoi, dând păgânilor cinci sute de galbeni, au luat trupul şi capul Sfântului Bonifatie şi, ungându-l cu aromate, l-au înfăşurat în pânză curată care era pregătită pentru aceea şi, punându-l în raclă, s-au întors ducând pe mucenicul doamnei sale”. (Vieţile Sfinţilor)

Mai târziu, Aglaia a zidit o biserică mare în numele Sfântul Mucenic Bonifatie, chiar în mijlocul Romei, în care a mutat moaştele sfântului mucenic.

„După aceasta, fericita Aglaida, împărţindu-şi averile sale la săraci şi scăpătaţi, s-a lepădat de lume şi a vieţuit cincisprezece ani în mare pocăinţă, a adormit întru Domnul şi s-a adăugat către Sfântul Mucenic Bonifatie, fiind pusă lângă mormântul lui”. (sursa: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com)

AGERPRES/ (Documentare – Mariana Zbora-Ciurel; editor: Suzana Cristache Drăgan)