SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 20 martie

Ortodoxe
Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit

Greco-catolice
Sf. cuv. m. ucişi în Mănăstirea Sf. Sava

Romano-catolice
Ss. Ioan Nepomuk, pr. m.; Paul, Ciril, Eugen şi îns. m.

Sfinţii Cuvioşi Mucenici ucişi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 20 martie.

Aceşti Sfinţi Cuvioşi au fost ucişi fără cruţare, prin felurite ucideri, în perioada în care la Constantinopol erau împăraţii Constantin şi Irina (780-797), când „s-a făcut război în Palestina, în seminţia agarenilor. Şi multă risipire se făcea ţării cu războiul acela, pentru că barbarii, oştindu-se între ei, pustiau nu numai satele, ci şi cetăţile”. (Vieţile Sfinţilor)

„Atunci şi Sfânta Cetate a Ierusalimului era în mare frică. Că, strângându-se de prin cetăţile dimprejur şi de prin sate, poporul străjuia zidurile şi se pregătea să stea împotriva barbarilor acelora care tîlhăreşte năvăleau asupra lor. În acea vreme şi preaslăvitul locaş al Sfântului Hariton a fost foarte risipit şi de atunci niciodată nu s-a mai înnoit, ci a rămas în desăvârşită pustiire”. (Vieţile Sfinţilor)

Dar şi Lavra Sfântului Sava, întemeiată de Sfântul Sava cel Sfinţit în anul 483, a fost mult chinuită.

„Căci adunându-se din diferite locuri sfinţii părinţi, pe vremea Cuviosului egumen Vasile, prin pustnicească viaţă plăceau lui Dumnezeu; iar în vremea războiului agarenilor şi a năvălirii lor tâlhăreşti, nu ieşeau din locaşul lor. Că, deşi puteau să lase lavra şi să se izbăvească de barbari în cetatea Ierusalimului, însă locul acela sfânt, în care de la început primiseră jugul lui Hristos, nu voiau să-l lase”. (Vieţile Sfinţilor)

Două astfel de năvăliri s-au întâmplat la Mănăstirea Sfântului Sava, în timpul Postului Mare, una în săptămâna dinaintea Floriilor şi cealaltă în Joia Mare dinaintea Paştilor, în urma cărora au fost ucişi sau răniţi de moarte mulţi dintre vieţuitorii mănăstirii, chiliile fiind incendiate.

Uciderea Sfinţilor Mucenici s-a făcut cu sălbăticie, unii dintre ei a au fost săgetaţi cu săgeţile, altora li s-a tăiat capul, alţii au fost tăiaţi în două, iar altora li s-au tăiat mâinile şi picioarele sau au fost ucişi cu pietre.

Monahii au fost chinuiţi pentru a spune unde este vistieria şi mai marii aşezământului. Uciderile şi jaful au încetat până la urmă, luând barbarii cât au putut să găsească din lucrurile bisericeşti şi mânăstireşti şi punându-le pe cămilele mănăstirii.

„Atunci fraţii care rămăseseră abia vii şi alţii ce se ascunseseră prin crăpăturile munţilor şi prin peşteri, adunându-se târziu în locaş, au adus în biserică, care cu dumnezeiască apărare rămăsese nearsă, trupurile cuvioşilor părinţi cele în multe feluri ucise şi cu fum omorâte şi au petrecut toată noaptea aceea a mântuitoarelor Patimi întru nemângâiată tânguire, apoi i-au dat cinstitei îngropări. Iar câţi dintre părinţi au scăpat vii, dar pe jumătate morţi, pe aceia cu doctorii îi îngrijeau, având pe fericitul Toma, doctorul cel mai sus pomenit, care rămăsese între cei vii şi care, mai pe urmă, a fost egumen în lavra ce se numea ‘veche'”. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; doxologia.ro)

AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel; editor: Cerasela Bădiţă)