SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 6 martie

Ortodoxe
Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

Greco-catolice
Cei 42 m. din Amoreea

Romano-catolice
Sf. Coletta, fc.; Fer. Roza din Viterbo, fc.

Sfinţii 42 Mucenici din Amoreea sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 6 martie.

Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasios şi cei împreună cu ei, Sfinţi Mucenici din Amoreea, erau comandanţi bizantini în armata împăratului Teofil (829-842), care a dus mai multe conflicte armate atât la frontiera de răsărit cât şi la cea de apus a imperiului.

Aceşti demnitari şi comandanţi de oaste, toţi bărbaţi vestiţi, au fost trimişi de împărat pentru a întări apărarea strălucitoarei cetăţi din Frigia, Amoreea, care în cele din urmă a fost cucerită de saracini, în urma unei trădări din interior. După ce a fost jefuită şi arsă cetatea, locuitorii ei au fost în mare parte ucişi, încât sângele creştinilor curgea pâraie pe străzi; cei rămaşi în viaţă, femei, tineri şi copii au fost duşi în robie, iar şaptezeci de mii de bărbaţi au fost ucişi, lăsând vii numai pe comandanţi.

Şapte ani au fost ţinuţi închişi, voievozii, chinuiţi cu asprime, dar şi ademeniţi cu bani şi funcţii pentru a trece la mahomedanism.

„Aşadar, intrând unii la sfinţi în temniţă şi dându-le puţină milostenie, îi sfătuiau să se miluiască singuri şi să scape din temniţă, zicându-le că vor fi eliberaţi, dacă vor veni la legea lor mahomedană. Iar sfinţii nici nu voiau să audă cuvintele lor cele amăgitoare, voind mai ales, în tot timpul vieţii lor, să rabde cele mai grele nevoi şi legături ale temniţei şi să sufere cea mai cumplită moarte, decât să se lepede de Hristos şi să urmeze necuratului Mahomed. Şi nu o dată veneau la sfinţi înşelători de aceştia, ci de multe ori; dar cât de puţin n-au sporit cu nimic, deşi le făgăduiau sfinţilor, nu numai libertate, ci şi cinste şi daruri multe”. (Vieţile Sfinţilor)

„Căci Dumnezeu, fiind foarte milostiv şi văzând că slăbeşte tot omul care vrea să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos”, spuneau ei, „a trimis pe proorocul său Mahomed ca să ridice toată greutatea de la oameni şi toată neputinţa s-o dezlege. Iar după dulceţile cele în tot chipul ale vieţii acesteia le-a făgăduit veselia cea de dincolo, învăţându-i că numai prin credinţă, fără de fapte, se vor mântui cei ce-l vor asculta pe el”. (Vieţile Sfinţilor)

„Nişte cuvinte hulitoare ca acestea ale agarenilor auzindu-le acei preaînţelepţi bărbaţi, au căutat unul la altul şi au zâmbit. Apoi au zis cuvântul psalmistului: Mi-au spus mie călcătorii de lege bârfeli, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevărate”. (Vieţile Sfinţilor)

În închisoare, ziua şi noaptea, aceştia se rugau neîncetat, cântând psalmii regelui David şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toată purtarea Lui de grijă. Căci anii trecuţi ai vieţii lor, pe care i-au trăit în dulceţi şi în mulţimea greşelilor, îi curăţa Dumnezeu printr-o strâmtorare ca aceea şi suferinţă a temniţei, căci printr-o atât de lungă răbdare îi întărea, lucru la care mai înainte nici nu se puteau gândi.

Toţi cei 42 de comandanţi au fost ucişi, în ziua de 6 martie, iar trupurile aruncate în Eufrat.

A fost ucis atunci şi trădătorul, pe motiv că: „Dacă a fost adevărat creştin, apoi nu i se cădea să se abată de la credinţa sa; şi dacă nu şi-a păzit credinţa către Hristos al său, apoi cum va putea să păzească credinţa către Mahomed al nostru? Cel ce s-a făcut vrăjmaş creştinilor săi, vânzându-i în mâinile noastre, dacă s-ar întâmpla vreo vreme rea, cum nu s-ar face vânzător şi celor ai noştri? Cel ce a fost necredincios spre ai lui, va fi oare credinciosul celor străini? Nicidecum!”. (Vieţile Sfinţilor)

* Tot astăzi se face şi pomenirea aflării minunate a lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim, în anul 326, de către Sfânta Împărăteasă Elena, care a încredinţat-o apoi episcopului Macarie al Ierusalimului.

Sfânta Elena a căutat Cinstita Cruce a Mântuitorului în Ierusalim, şi, aflând de locul unde ar putea fi, a dărâmat templul lui Venus sub care a găsit trei cruci.

Pentru deosebirea Sfintei Cruci, episcopul Macarie al Ierusalimului, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare dintre cruci. Când a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, mortul a înviat, iar Crucea Dătătoare de Viaţă a fost înălţată şi cinstită. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)