Current track

Title

Artist


Sberbank: Deciziile privind acordarea de credite întreprinderilor vor fi luate folosind inteligenţa artificială

Written by on 5 martie 2024

Până la finalul anului, deciziile referitoare la 60% din creditele ce se vor acorda întreprinderilor de către Sberbank vor fi luate folosind inteligenţa artificială (AI), a afirmat marţi German Gref, directorul general al celui mai mare grup bancar rus, transmite Reuters.

Gref a plasat AI şi transformarea digitală în centrul strategiei băncii, în condiţiile în care Rusia trebuie să se descurce fără tehnologia occidentală, după sancţiunile impuse în urma invadării Ucrainei.

Sberbank investeşte în IT peste 450 miliarde de ruble (cinci miliarde de dolari) în 2024-2026 şi se aşteaptă ca profitul generat de AI în acea perioadă să se ridice la aproximativ 800 miliarde de ruble.

Deciziile de creditare ale Sberbank privind creditele de consum, împrumuturi ipotecare şi auto vor fi toate luate de AI, iar Gref a explicat că cifra pentru creditele acordate întreprinderilor este de 40%.

„Această cifră ar urma să ajungă la 60% până la finalul anului şi la 80% până în 2026”, a spus Gref.

Sberbank are peste trei milioane de clienţi corporate.

AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut