Secretarul general al NATO critică Beijingul pentru boicotarea summitului pentru pace în #Ucraina
Written by AGERPRES on 5 iunie 2024
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a criticat China pentru boicotarea summitului privind pacea în Ucraina, reuniune ce va fi organizată în această lună în Elveţia, transmite miercuri dpa.
Într-un interviu acordat postului german de radio NDR, Stoltenberg a afirmat că este regretabil că Beijingul a decis să nu participe la reuniune.
Elveţia a invitat reprezentanţi din aproximativ 160 de ţări la evenimentul din 15-16 iunie pentru a dezbate modalităţile posibile pentru a se ajunge la o pace durabilă în Ucraina.
China a anunţat săptămâna trecută că nu va participa. Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Mao Ning, a declarat că există o diferenţă semnificativă între modul de concepere a conferinţei şi aşteptările Chinei.
Jens Stoltenberg a spus că poziţia Chinei nu este surprinzătoare. El a explicat că Beijingul nu doar că nu a condamnat invazia rusă în Ucraina, dar preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin au semnat un acord cu puţin timp înaintea invaziei, prin care şi-au promis un parteneriat nelimitat.
De la începerea invaziei, a continuat Stoltenberg, China vinde tehnologie avansată, microelectronice şi alte echipamente pentru a sprijini economia de război rusă, permiţându-i Rusiei să-şi continue agresiunea împotriva Ucrainei.
Elveţia a confirmat că peste 80 de ţări vor participa la conferinţa din 15-16 iunie. Rusia, care a invadat Ucraina în 24 februarie 2022, nu a primit o invitaţie pentru conferinţa respectivă.
AGERPRES/ (AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Reader's opinions
Leave a Reply
You must be logged into post a comment.
Rossenberg Alfred On 5 iunie 2024 at 15:20:05
Jens Stoltenberg, doar un tâmpit poate face asemenea declarații public! „China boicotează summitul privind pacea în Ucraina” (?) CÂND AMERICA FINANȚEAZĂ ȘI SUSȚINE RĂZBOIUL ÎN UCRAINA! Și apoi despre ce „summit privind pacea în Ucraina” poate fi vorba când Rusia nu a fost invitată?!