Current track

Title

Artist


Sector 5: 200 de lucrători, în teren pentru acţiuni de deszăpezire şi combaterea poleiului

Written by on 29 ianuarie 2023

Două sute de lucrători şi zeci de utilaje acţionează în teren, duminică, pentru deszăpezirea căilor de acces către unităţile de învăţământ, spitale, instituţiile publice şi staţiile STB din Sectorul 5, a afirmat city managerul Rareş Hopincă.

„De pe marile bulevarde şi străzile din sector, zăpada a fost degajată încă din cursul nopţii, iar de dimineaţă au început intervenţiile de deblocare a căilor de acces către cele peste 50 de unităţi de învăţământ din Sectorul 5, spitale şi staţiile STB. Avem în teren peste 200 de lucrători şi zeci de utilaje. S-au folosit peste 200 de tone de material antiderapant”, a precizat Rareş Hopincă, într-un comunicat de presă transmis de Primăria Sectorului 5.

Echipele aflate în teren au intervenit la mai multe adrese pentru degajarea căilor de acces şi pentru înlăturarea pericolului, după ce, din cauza zăpezii şi a vântului puternic, mai mulţi arbori au fost puşi la pământ.

„Din păcate, avem peste 20 de copaci doborâţi de vânt, iar o parte au avariat maşinile parcate în proximitate. Proprietarii acestora trebuie să ştie că Primăria Sectorului 5 acordă despăgubiri, în baza unei solicitări, care trebuie depusă în termen de 15 zile, conform Hotărârii Consiliului Local Sector 5, nr. 176/30.09.2021”, a explicat city managerul Sectorului 5.

Primăria Sectorului 5 informează că a transmis către Primăria Capitalei peste 3.000 de solicitări de avize pentru defrişarea şi toaletarea copacilor.

„Deşi majoritatea reprezintă situaţii de urgenţă, cum sunt cele menţionate anterior, Primăria Municipiului Bucureşti întârzie nepermis de mult emiterea avizelor”, se susţine în comunicatul citat.

AGERPRES/(AS – autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut