Current track

Title

Artist


Sectorul european al cărnii de porc este la cură din cauza standardelor ridicate care majorează costurile

Written by on 13 iunie 2023

Preţurile record la carnea de porc i-au stimulat pe fermieri să îşi extindă efectivele însă reglementările costisitoare cu privire la bunăstarea animalelor, diminuarea cererii şi epidemia de pestă porcină arată în schimb spre un declin pe termen lung al acestui sector în Uniunea Europeană, cel mai mare exportator mondial de carne de porc, arată o analiză Reuters.

„Zburăm legaţi la ochi. Am dori să investim dar nu ştim încotro ne îndreptăm”, spune fermierul francez Carole Joliff.

Preţurile la carnea de porc au explodat anul trecut în Europa, pe măsură ce producţia a fost redusă de fermele afectate de costurile mari la nutreţ şi energie. Spre deosebire însă de ciclurile precedente, crescătorii europeni de porcine nu se grăbesc să relanseze producţia în pofida preţurilor record din acest an care au restabilit marjele pentru multe ferme. Potrivit analiştilor, producţia de carne de porc a UE ar urma să scadă pentru al doilea an la rând în 2023, ducând declinul cumulat la aproximativ 10%, şi este posibil ca producţia să continue să scadă şi în următorii ani.

„Este o schimbare structurală. Este o de-intensificare a producţiei europene”, subliniază Jean-Paul Simier analist la firma franceză de consultanţă pe materii prime Cyclope.

Fermierii sunt îngrijoraţi de revizuirea reglementărilor UE cu privire la animalele de fermă, care ar putea duce la eliminarea boxelor şi la extinderea limitelor de poluare industrială la şi mai multe ferme, ceea ce va costa miliarde de euro şi va face ca preţul cărnii de porc din UE să nu mai fie accesibil la export sau pe pieţele interne. Deocamdată, impactul potenţial al acestor modificări, ce urmează a fi finalizate anul următor, este neclar pe măsură ce statele membre UE negociază cu Executivul comunitar interesat de progrese în atingerea obiectivelor de sustenabilitate.

Într-un studiu pentru organizaţia fermierilor Copa-Cogeca, Institutul german de studii agricole EuroCARE şi omologul ungar AKI au estimat că o eliminare rapidă, până în 2025, a boxelor pentru scroafe ar duce la diminuarea cu aproape un sfert a producţiei de carne de porc şi la majorarea, cu aproape jumătate, a preţurilor, comparativ cu o creştere de 8%, respectiv 11%, în cazul unei tranziţii mai îndelungate, până în 2035.

Indiferent de forma finală a noilor reglementări, analiştii se aşteaptă ca industria cărnii de porc să reflecte un accent mai mare al societăţii cu privire la bunăstarea animalelor şi protecţia mediului.

„Continuăm să adăugăm costuri de-a lungul lanţului de producţie a cărnii de porc. Este rezonabil să vedem un declin al volumelor în următorii 5-10 ani”, spune Justin Sherrard, analist la banca Rabobank.

Sectorul cărnii de porc din Germania s-a redus deja, afectat de pesta porcină africană care a diominuat exporturile comparativ cu 2020, pe măsură ce pieţe cheie precum China şi Japonia şi-au închis porţile. Potrivit cifrelor oficiale, producţia de carne de porc a Germaniei a scăzut cu aproape 10% anul trecut, accelerând o tendinţă de scădere care a început în 2016 şi care a dus declinul total la aproape 20%.

Alte mari ţări producătoare din UE nu au fost afectate de pesta porcină până acum dar înregistrează şi ele un declin al producţiei. De exemplu, în Danemarca, efectivele de porcine sunt la cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, spune Klaus Kaiser, analist la institutul de cercetare Seges, adăugând că profitabilitatea fermelor nu şi-a revenit încă. În Ţările de Jos, efectivele de porci au scăzut cu 9% în ultimii cinci ani pe măsură ce Guvernul vrea să reducă emisiile de azot de la fermele de animale. Producţia în Spania a fost mai puţin afectată, profitând parţial de diminuarea exporturilor Germaniei. Dar creşterea costurilor şi impactul altei maladii în rândul porcilor a dus şi aici la diminuarea producţiei comparativ cu anul trecut.

Pe pieţele de export, preţurile necompetitive şi producţia mai mică din UE lasă mai mult loc pentru furnizorii din Brazilia şi SUA pentru a profita de cererea din China. Asta înseamnă că exporturile de carne de porc ale UE au depăşit deja nivelul de vârf. „Europa se va concentra mai puţin pe pieţele globale de export”, susţine Justin Sherrard.

Însă contextul de inflaţie ar putea să îi facă pe consumatori mai puţini dispuşi să accepte preţuri mai mari la carnea de porc şi ar putea agrava tranziţia spre carnea de pui, ca o opţiune mai ieftină. „Perspectiva pentru creşterea porcilor în Germania şi în general în UE nu este una bună”, spune Tim Koch, analist la firma germană de consultanţă AMI.

AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu , editor online: Anda Badea)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut