Current track

Title

Artist


Siberia: Temperaturile au atins minus 50 de grade Celsius în cel mai friguros oraş

Written by on 16 ianuarie 2023

Temperaturile au coborât săptămâna trecută până la minus 50 de grade Celsius în Iakuţk, capitala Iacuţiei, în timpul unui val de frig anormal de lung care afectează localitatea din Siberia cunoscută drept cel mai friguros oraş, transmite Reuters.

Locuitorii din acest oraş minier situat la o distanţă de 5.000 de kilometri est de Moscova, pe permafrostul din Orientul Îndepărtat rusesc, văd deseori cum mercurul din termometre scade mult sub minus 40 de grade Celsius.

„Nu te poţi lupta. Fie te adaptezi şi te îmbraci corespunzător, fie suferi”, a declarat Anastasia Gruzdeva, aflată afară, cu două fulare, două perechi de mănuşi, mai multe pălării şi cu glugă.

„În oraş nu prea simţi frigul. Sau poate că aşa te pregăteşte creierul, îţi spune că totul este normal”, a adăugat locuitoarea din oraşul învăluit de o ceaţă îngheţată.

O altă locuitoare, Nurgusun Starostina, care vinde peşte congelat la o piaţă fără a avea nevoie de frigider sau de congelator, a declarat că nu există niciun secret special pentru a rezista frigului. „Îmbrăcă-te călduros. În straturi, ca o varză!”, a spus ea.

AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply