Current track

Title

Artist


Statele membre UE modifică reglementările privind drepturile muncitorilor din economia informală

Written by on 12 iunie 2023

Statele membre UE au modificat luni reglementările privind drepturile muncitorilor din aşa numita economie informală (gig-economy), acordând celor care lucrează la firme ca Uber şi Deliveroo beneficii, înaintea negocierilor cu Parlamentul European pe acest subiect, transmite Reuters.

Proiectul de reglementare anunţat de Comisia Europeană la finalul lui 2021 ar fi primul la nivel global şi face parte din legislaţia menită să asigure condiţii de egalitate între afacerile online şi cele tradiţionale.

În proiectul convenit luni, statele membre UE propun ca firmele să fie considerate angajatori dacă îndeplinesc trei din şapte criterii. Criteriile sunt: supervizarea performanţei angajaţilor prin mijloace electronice, restricţionarea capacităţii lor de a-şi alege orele de lucru, restricţionarea sarcinilor lor, măsuri de prevenire pentru ca angajaţii să nu lucreze pentru terţi, stabilirea unei limite superioare a plăţii, stabilirea de reglementări privind înfăţişarea sau comportamentul angajaţilor şi restricţionarea capacităţii angajaţilor de a folosi subcontractori sau înlocuitori.

Comisia Europeană a informat că reglementările se vor aplica celor aproximativ 4,1 milioane din cei 28 de milioane de angajaţi ai platformelor online din UE.

Parlamentul European, care a propus propriile modificări în februarie, vrea ca regulile să includă o listă de criterii pentru a stabili dacă un lucrător este un angajat. Astfel de criterii ar include plata fixă acordată lucrătorului, definirea orelor de lucru şi perioada de muncă şi supervizarea de către angajator.

Statele membre UE spun că lucrătorii trebuie să fie informaţi în legătură cu folosirea algoritmilor folosiţi în procesele de luare a deciziilor la locul de muncă, când aceste decizii îi privesc, în timp ce europarlamentarii spun că deciziile importante nu ar trebui luate de sisteme automate.

Delivery Platforms Europe (din care fac parte Bolt, Deliveroo, Delivery Hero, Glovo, Uber şi Wolt) a criticat atât propunerile UE, cât şi ale Parlamentului European.

AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply