Current track

Title

Artist


SUA: Doi criminali executați în Florida și Texas

Written by on 14 februarie 2025

    Doi bărbați condamnați la pedeapsa capitală pentru crimă au fost executați joi în sudul Statelor Unite, în Florida și în Texas, notează AFP.

    Execuțiile lui James Ford, 64 de ani, și Richard Tabler, 46, ridică la cinci numărul execuțiilor realizate în Statele Unite în 2025, patru dintre ele prin injecție letală.

    În total, 25 de condamnați au fost executați în SUA anul trecut.

    James Ford a fost declarat mort la ora locală 18.19, (23.19 GMT), a anunțat Administrația penitenciară din statul Florida.

    El a fost condamnat la moarte pentru uciderea în aprilie 1997 a doi colegi, Gregory și Kimberly Malnory, pe care îi invitase la o partidă de pescuit împreună cu fiica lor de 23 de luni, Maranda, la Punta Gorda, în sud-vestul Floridei.

    Mai întâi l-a omorât pe soț, rănind-o pe femeie, pe care apoi a violat-o și a ucis-o. Cele două cadavre au fost găsite o zi și jumătate mai târziu, precum și fetița, legată de un scaun din spatele vehiculului lor, în viață, dar deshidratată, acoperită de mușcături de țânțari și sângele mamei sale, potrivit documentelor judiciare.

    După ce au epuizat toate căile legale în Florida, avocații lui Ford au sesizat Curtea Supremă a Statelor Unite pentru a cere suspendarea executării, care a fost respinsă.

    Ei au susținut că clientul lor, victimă a neglijenței și traumatismelor în timpul copilăriei, suferea de întârziere severă a dezvoltării intelectuale și de alcoolism cronic. La momentul faptelor, deși avea 36 de ani, el avea vârsta psihică a unui copil de 14 ani, au indicat aceștia.

    Richard Tabler a fost condamnat în noiembrie 2004 pentru uciderea proprietarului unui club de striptease din Texas, Mohamed Amine Rahmouni, și a unui prieten al acestuia din urmă, Haitham Zayed.

    Citește  Infotrafic: Poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, având în vedere fenomenele meteo din ţară

    De asemenea, a mărturisit uciderea două zile mai târziu a două dansatoare ale localului, în vârstă de 18 și 16 ani, dar nu a fost judecat pentru aceste fapte.

    Decesul său a fost declarat la 18.38 (23.38 GMT), la 19 minute după cel al lui James Ford.

    Din cele 50 de state americane, 23 au abolit pedeapsa cu moartea, iar alte șase – Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvania și Tennessee – respectă un moratoriu asupra execuțiilor decis de guvernatorii respectivi.

    AGERPRES/(AS – redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

    Sursa foto: 10 Tampa Bay/facebook.com

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    Reader's opinions