Current track

Title

Artist


SUA: O autostradă importantă s-a prăbuşit în Philadelphia, perturbând traficul din estul ţării

Written by on 12 iunie 2023

O porţiune a autostrăzii I-95, una dintre cele mai aglomerate din partea de est a Statelor Unite, s-a prăbuşit în Philadelphia duminică dimineaţă, după un incendiu al unei autocisterne, autorităţile estimând că va fi nevoie de câteva luni pentru a restabili traficul pe această axă rutieră crucială, transmite AFP.

Guvernatorul statului Pennsylvania, Josh Shapiro, a declarat duminică după-amiază, într-o conferinţă de presă, că nimeni dintre cei care circulau pe autostrada 95 nu a fost rănit, dar autorităţile se străduiesc „să identifice pe toţi cei care ar fi putut fi afectaţi de incendiu”.

 

Incendiul a izbucnit în jurul orei 6:20 a.m. (10:20 a.m. GMT), oră la care, duminică dimineaţa, traficul este în general slab.

Imagini impresionante difuzate de posturile de televiziune locale arată un nor imens de fum negru şi cele patru benzi ale acestei secţiuni de autostradă care se prăbuşesc brusc peste un drum de importanţă mai mică, care trecea pe dedesubt. Pe acest drum secundar a luat foc autocisterna.

„În această dimineaţă, un incendiu major sub I-95 (…) a provocat prăbuşirea autostrăzii”, a confirmat Sarah Peterson, purtătoarea de cuvânt a Primăriei din Philadelphia, într-un comunicat transmis AFP.

 

Pompierii „au sosit la faţa locului şi au descoperit (…) un incendiu de proporţii provenind de la un vehicul”, a adăugat căpitanul Derek Bowmer, din partea serviciului de pompieri ai oraşului Philadelphia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Autostrada I-95 este o arteră majoră de pe Coasta de Est a Statelor Unite. Închiderea sa la intrarea de nord-est în Philadelphia, un oraş de aproximativ 1,5 milioane de locuitori, va perturba grav traficul către şi dinspre New York. Cei peste 3.000 de kilometri ai săi leagă statul Maine, în extremul nord-est al ţării, de Miami, cel mai mare oraş din Florida, în sud-est.

„Aceasta este o arteră majoră pentru populaţie şi mărfuri, iar închiderea ei va avea consecinţe semnificative pentru oraş şi regiune până la finalizarea reconstrucţiei”, a scris pe Twitter secretarul american al Transportului, Pete Buttigieg.

Presa locală a informat că poliţia din Philadelphia şi Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc şi Explozivi îl caută pe şoferul autocisternei, despre care nu se ştie unde se află.

Refacerea secţiunii avariate a autostrăzii ar putea dura săptămâni, a avertizat Buttigieg.

Preşedintele Joe Biden a fost informat despre situaţie, iar echipele sale sunt în contact cu autorităţile locale pentru a oferi asistenţă, a declarat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

AGERPRES/(AS – autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut