Current track

Title

Artist


SUA: Patruzeci de parlamentari democraţi, inclusiv Nancy Pelosi, îi cer lui Biden să nu mai trimită arme Israelului

Written by on 7 aprilie 2024

    Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, o aliată apropiată a preşedintelui Joe Biden, şi alţi 39 de legislatori democraţi au semnat o scrisoare prin care îi cer liderului de la Casa Albă să suspende transferul de arme către Israel, a informat sâmbătă EFE.

    În scrisoarea lor, făcută publică vineri, legislatorii îşi exprimă „îngrijorarea şi indignarea” faţă de atacul armatei israeliene din 1 aprilie în care şi-au pierdut viaţa şapte voluntari de la World Central Kitchen (WCK), ONG-ul fondat de maestrul bucătar spaniol Jose Andres.

    Din perspectiva acestui atac, ei îi cer lui Biden şi secretarului de stat Antony Blinken să reconsidere trimiterea de arme în Israel şi să suspende orice viitor transfer de arme până când se va face o investigaţie completă asupra atacului şi până se va îmbunătăţi situaţia umanitară din Fâşia Gaza.

    „În lumina recentului atac împotriva lucrătorilor umanitari şi a crizei umanitare din ce în ce mai gravă, credem că este nejustificat să se aprobe aceste transferuri de arme”, se arată în scrisoarea semnată de Pelosi şi de alţi 39 de democraţi, între care progresista Rashida Tlaib, originară din Palestina.

    De asemenea, ei îi cer lui Biden să nu trimită 2.000 de bombe cu diametru mic şi mediu în Israel, pachet care a fost aprobat chiar în această săptămână înainte de atacul în care au murit cei şapte voluntari ai WCK.

    Scrisoarea este relevantă pentru că reprezintă o schimbare în sprijinul acordat Israelului de către Pelosi, care a fost un apărător ferm al statului israelian de-a lungul carierei sale, şi scoate în evidenţă faptul că ideea de a pune capăt transferurilor de arme către Israel nu mai este o cerere venită exclusiv dinspre aripa progresistă a Partidului Democrat, ci pare să se extindă la nivelul întregului partid.

    Citește  Israel-Hamas: 88 de aleşi democraţi fac presiune asupra lui Biden în privinţa sprijinului pentru Israel

    Mai mult, scrisoarea vine după ce o altă personalitate democrată importantă, liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a cerut în martie alegeri anticipate în Israel, considerând că premierul Benjamin Netanyahu este un obstacol în calea păcii.

    AGERPRES/(AS – autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions