Current track

Title

Artist


SUA, Regatul Unit şi Noua Zeelandă acuză Beijingul că se află în spatele atacurilor cibernetice împotriva lor

Written by on 26 martie 2024

Guvernele american, britanic şi neozeelandez au acuzat luni China că se află în spatele mai multor atacuri cibernetice împotriva instituţiilor lor politice, declanşând o reacţie de revoltă din partea Beijingului, informează marţi AFP.

În acuzaţii publice rare şi detaliate ce desemnează Beijingul, cele trei guverne au denunţat o serie de atacuri cibernetice din ultimii ani, într-un demers aparent concertat pentru a cere socoteală Chinei.

Departamentul Justiţiei din SUA a anunţat că a inculpat şapte chinezi pentru o „operaţiune prolifică de piratare informatică la scară mondială” timp de 14 ani, menită să contribuie la „obiective de spionaj economic şi de spionaj extern” ale Beijingului.

Această operaţiune a necesitat trimiterea a peste 10.000 de e-mailuri ce au vizat companii, oameni politici, candidaţi în alegeri şi jurnalişti cu sediul în SUA şi în străinătate, a precizat luni procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco.

Potrivit Washingtonului, un grup denumit APT31 este la originea acestui „program de spionaj cibernetic” ce ar fi fost administrat de puternicul Minister pentru Securitatea Statului, din oraşul Wuhan. Piraţii informatici au avut acces la „date de mesagerie, date de stocare în cloud şi înregistrări de apeluri telefonice”, a declarat Departamentul Justiţiei din SUA.

La scurt timp, vicepremierul britanic Oliver Dowden a anunţat în faţa Parlamentului de la Londra că „actori afiliaţi statului chinez” au comis „două atacuri cibernetice de tip malware” în 2020 şi 2021.

El a denunţat atacuri cibernetice împotriva unor parlamentari critici la adresa Beijingului şi împotriva Comisiei Electorale a Regatului Unit.

„Acesta este cel mai recent episod dintr-o serie de activităţi ostile ale Chinei, care presupune vizarea de instituţii democratice şi parlamentare în Regatul Unit şi în alte ţări”, a afirmat Oliver Dowden, în condiţiile în care Londra urmează să organizeze alegeri legislative în următoarele luni.

Atacul împotriva Comisiei Electorale a permis accesul la servere ce conţineau în special copii ale registrelor electorale, cu datele a 40 de milioane de alegători, potrivit media britanice.

Potrivit lui Dowden, aceste „tentative de ingerinţă în democraţia Regatului Unit nu au reuşit” şi nu vor avea consecinţe asupra viitoarelor alegeri.

Însă ambasadorul chinez va fi convocat, a precizat Oliver Dowden, şi de asemenea două persoane fizice şi organizaţia lor vor face obiectul unor sancţiuni, pentru „implicarea lor în atacuri malware”, în Regatul Unit şi în alte state ale lumii.

Este vorba despre Zhao Guangzong şi Ni Gaobin, ambii membri ai organizaţiei APT31, sancţionaţi de asemenea de SUA.

Pe un ton încrezător, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a declarat că Regatul Unit „va face tot ce este necesar” pentru a asigura securitatea şi a se proteja în faţa „provocării istorice” pe care o constituie o Chină „din ce în ce mai încrezătoare”.

În replică, ambasada Chinei în Regatul Unit a denunţat acuzaţii „total nefondate” şi „calomnii răuvoitoare”.

Într-un anunţ coordonat, Noua Zeelandă a acuzat un grup având legătură cu Beijingul că a piratat în 2021 sistemul informatic al Biroului Parlamentului însărcinat cu elaborarea şi publicarea legilor.

Agenţia neozeelandeză pentru securitate cibernetică a stabilit o legătură cu un grup cunoscut sub numele de „APT40”, „susţinut de statul chinez”, şi un atac cibernetic împotriva serviciilor Parlamentului, a declarat ministrul apărării neozeelandez Judith Collins, într-un comunicat publicat marţi. Atacul a fost respins şi capacitatea grupului de a face rău a fost anihilată, a dat ea asigurări.

Prim-ministrul neozeelandez Christopher Luxon a recunoscut în faţa presei că atribuirea atacului cibernetic Chinei este „un pas important”, care riscă să deterioreze bunele relaţii cu principalul partener comercial al ţării.

Wellington a înaintat o notă de protest ambasadorului chinez în ţară, a precizat şeful diplomaţiei neozeelandeze Winston Peters.

La rândul său, ambasada Chinei la Wellington a respins „categoric aceste acuzaţii fără fundament şi iresponsabile”, exprimându-şi „profunda nemulţumire”.

În ultimii ani, ţările occidentale s-au arătat din ce în ce mai dispuse să denunţe operaţiunile malware şi să incrimineze guverne străine, în special China, Rusia, Coreea de Nord şi Iranul.

Rusia şi China au fost acuzate că folosesc societăţi-paravan pentru a întreprinde atacuri cibernetice, ceea ce face atribuirea lor mai dificilă.

În septembrie 2023, Sunak i-a atras atenţia omologului său chinez Li Qiang în legătură cu „interferenţe” ale Beijingului în Parlamentul de la Westminster, după dezvăluirea a două arestări pentru spionaj survenite cu şase luni înainte.

SUA, Regatul Unit, precum şi Noua Zeelandă, Australia şi Canada, fac parte dintr-o reţea de schimb de informaţii denumită Five Eyes.

AGERPRES/(AS – autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply