*

Current track

Title

Artist


Summitul BRICS: Perspectiva unei înfrângeri a Rusiei în #Ucraina este ”iluzorie”, i-a transmis Putin lui Guterres

Written by on 24 octombrie 2024

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi că este „iluzoriu” de imaginat o înfrângere a Rusiei pe câmpul de luptă, într-o declaraţie făcută în cadrul summitului BRICS, care îşi încheie joi lucrările în oraşul Kazan, pe malurile Volgăi, înainte de întâlnirea sa cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează France Presse.

Occidentul „nu-şi ascunde obiectivul de a provoca o înfrângere strategică ţării noastre. Sunt calcule iluzorii pe care numai cei care nu cunosc istoria Rusiei le pot face şi care nu ţin cont de unitatea sa forjată de-a lungul secolelor”, a afirmat Putin, într-un moment în care trupele sale continuă să avanseze în faţa armatei ucrainene în estul Ucrainei.

În prezenţa lui Vladimir Putin şi înainte de întrevederea lor propriu-zisă, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a reiterat apelul la o „pace justă” în Ucraina, „în conformitate cu Carta ONU, cu dreptul internaţional şi cu rezoluţiile Adunării Generale”.

„Secretarul general a spus că ar trebui să trăim cu toţii ca o mare familie”, dar „din păcate, în familii există adeseori dispute, scandaluri, litigii legate de proprietate şi, uneori, chiar încăierări”, i-a răspuns preşedintele rus.

Moscova şi Kievul au încetat orice negocieri oficiale, iar poziţiile lor par în prezent ireconciliabile. Perspectiva unor negocieri rămâne ipotetică, în condiţiile în care Kremlinul salută o „dinamică pozitivă” pe front pentru trupele sale.

Potrivit Kremlinului, ofertele de mediere din partea ţărilor partenere au fost primite „favorabil de către preşedintele rus” la summitul BRICS de la Kazan, a declarat miercuri purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.

La sosirea sa marţi în Rusia, prim-ministrul indian Narendra Modi – asigurând că este în contact cu ambele tabere – şi-a exprimat sprijinul pentru toate „eforturile pentru restabilirea rapidă a păcii şi stabilităţii”.

Citește  Legislaţia din Germania privind conservarea datelor personale, respinsă de justiţia europeană

Nici China, nici India nu au condamnat vreodată – dar nici au recunoscut – anexarea teritoriului ucrainean de către Rusia.

Luiz Inácio Lula da Silva, preşedintele Braziliei, un alt pilon al BRICS, şi-a atras critici virulente din partea Ucrainei şi a Occidentului pentru că a afirmat că responsabilitatea pentru conflict este împărţită, chiar dacă a condamnat invazia Rusiei din februarie 2022.

Apelurile la pace şi la deschiderea negocierilor legate de Ucraina lansate la Kazan nu sunt de natură să răspundă aşteptărilor Uniunii Europene, care le-a cerut şefilor de stat şi de guvern din BRICS să-l îndemne pe Vladimir Putin „să pună capăt imediat războiului pe care îl duce împotriva poporului ucrainean”.

Prin deplasarea sa la Kazan, Antonio Guterres a făcut o „alegere proastă” care „nu face decât să afecteze reputaţia ONU”, a apreciat Kievul.

Cu această reuniune a BRICS, Vladimir Putin a încercat să demonstreze eşecul politicii occidentale de sancţiuni şi de izolare a ţării sale, în special din parte statelor aparţinând spaţiului denumit adeseori drept „Sudul global”, afişându-şi totodată dorinţa de a pune capăt presupusei „hegemonii” a Occidentului în relaţiile diplomatice internaţionale pentru a favoriza instaurarea unei „lumi multipolare”.

Cu patru membri (Brazilia, Rusia, India şi China) la crearea sa în 2009 şi după ce a integrat Africa de Sud în 2010, blocului cunoscut acum sub numele de BRICS (iniţialele acestor state în limba engleză) i s-au alăturat în acest an Etiopia, Iranul, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite.

Turcia, membră a NATO, a depus o cerere de aderare la acest grup în septembrie. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că este hotărât să continue „dialogul cu familia BRICS”, în schimb Kazahstanul a anunţat că nu va adera la acest bloc, atrăgându-şi deja sancţiuni din partea Moscovei.

Citește  Preşedinta Comisiei Europene îndeamnă Belgradul şi Pristina să accelereze normalizarea relaţiilor

AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş,  editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply