Current track

Title

Artist


Szijjarto: Ungaria nu doreşte ca UE să trimită consilieri militari în #Ucraina

Written by on 3 octombrie 2024

Ungaria a respins o nouă propunere a Uniunii Europene privind desfăşurarea de consilieri militari europeni în Ucraina pentru coordonarea activităţii de pregătire a soldaţilor ucraineni, întrucât un astfel de demers comportă riscul escaladării războiului, a declarat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de MTI.

În acest context, şeful diplomaţiei ungare a evocat că, în 2022, UE a decis să instruiască soldaţi ucraineni pe teritoriul statelor membre ale blocului comunitar, amintind că Ungaria a decis atunci să nu pună la dispoziţie soldaţi sau finanţare pentru aceasta şi a respins misiunile de instruire pe teritoriul ungar.

Dar Ungaria nu a încercat să împiedice alte state membre să ia parte la respectiva iniţiativă, a menţionat el.

De atunci, însă, la nivelul UE a fost avansată „o propunere extrem de periculoasă” privind trimiterea de consilieri militari în Ucraina pentru a îndeplini sarcini de coordonare, în plus faţă de prelungirea mandatului de doi ani al misiunii amintite, a declarat Szijjarto, adăugând că aceasta comportă riscul escaladării războiului.

„Este periculos şi pentru Ungaria, căci escaladarea … se produce mai întâi în vecinătate, nu la mii de kilometri distanţă”, a remarcat el.

„Nu putem susţine propunerea în forma sa actuală”, a spus Szijjarto, menţionând că Ungaria – care exercită în prezent preşedinţia semestrială, prin rotaţie, a Consiliului UE – a solicitat o revizuire a acesteia.

AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

(Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

Citește  SUA: 'Aveți răbdare', afirmă Trump după intrarea în vigoare a taxelor vamale de 10%

Reader's opinions

Leave a Reply