ÎNVĂȚĂMÂNT
Poliția Română a efectuat, în perioada 8 – 16 ianuarie, 162 de controale în unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare a pazei, fiind adresate 26 de informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în școli. ”În perioada 8 – 16 ianuarie, pentru creșterea gradului de siguranță a […]

O profesoară de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați este cercetată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Galați pentru luare de mită, ea fiind plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, procurorii anticorupție gălățeni au dispus punerea […]

Asigurarea unei bune desfășurări a activităților de zi cu zi în sistemul educațional reprezintă, într-o primă etapă, una dintre prioritățile ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, el afirmând, într-un interviu acordat AGERPRES, că a început să facă o diagnoză ”foarte atentă” a întregului domeniu. ”Vreau să văd ce lucruri funcționează bine (…), ca să […]
La 14 decembrie 1869, după mai mult de un deceniu de la debutul lucrărilor, a avut loc inaugurarea Palatului Universităţii din Bucureşti. La 10 octombrie 1857 au început lucrările la Palatul Academiei Naţionale, viitorul Palat al Universităţii din Bucureşti, în timpul caimacamului Alexandru Dimitrie Ghica (iulie 1856 – octombrie1858) şi după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, […]

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca studenţii şi studenţii-doctoranzi înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din altă ţară să beneficieze de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei. Actul normativ modifică, în acest sens, art. 224 alin.(1) lit.a) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi art.154 alin.(1) lit.a) […]

Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că votul de duminică reprezintă fundamentul unui viitor prosper şi democratic pentru România, iar apartenenţa României la NATO şi UE este o garanţie a securităţii şi dezvoltării României. „Alegerile prezidenţiale din România reprezintă un moment esenţial pentru consolidarea democraţiei şi pentru […]

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a urcat o nouă poziţie în Metarankingul universitar naţional în cele mai importante clasamente internaţionale, fiind astfel plasată pe a treia treaptă a podiumului din 2024, după Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti. „Începând din anul 2021, când Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol […]

Cea mai mică inimă artificială din lume creată de un grup de studenţi ai Universităţii „Gr.T.Popa” din Iaşi, şi prezentată în cadrul finalei competiţiei mondiale HeartHackathon 2024 din Japonia, a impresionat atât juriul cât şi pe ceilalţi competitori. La competiţia din Japonia, studenţii care fac parte din echipa MAVIS Artificial Heart a Universităţii de Medicină […]

Medici rezidenţi şi tineri specialişti din toată ţara au participat recent la primul curs cu specimene umane de la Catedra de Anatomie din Facultatea de Medicină a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, unde medici şi lectori recunoscuţi din România au predat ultimele tehnici chirurgicale folosite în ortopedie. „Este o premieră pentru toate facultăţile de medicină […]

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, împreună cu procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, efectuează, luni, patru percheziţii domiciliare în municipiul Bârlad la persoane acuzate că au vândut substanţe psihoactive în şcoli. „Probatoriul administrat a reliefat că, pe parcursul anului 2024, patru persoane ar fi vândut, în mod repetat, substanţe psihoactive, […]