Current track

Title

Artist


VLADIMIR PUTIN

Page: 6

Summitul grupului BRICS, găzduit de preşedintele rus Vladimir Putin în oraşul Kazan şi încheiat joi, a cerut o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza şi Liban, o soluţionare cât mai curând posibil pe cale paşnică a conflictului din Ucraina şi crearea unui sistem internaţional de plăţi alternativ, dar extinderea grupului către noi membri a […]

Loading

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că orice rezultat al conflictului din Ucraina „trebuie să fie în favoarea Rusiei”, într-un interviu care urmează să fie difuzat vineri la televiziunea de stat rusă şi din care au fost prezentate în avanpremieră fragmente pe contul de Telegram al acestei instituţii media, potrivit EFE. „Oricare ar fi rezultatul, acesta […]

Loading

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că este treaba Rusiei dacă decide să utilizeze sau nu trupe nord-coreene şi a subliniat că, în condiţiile în care Ucraina vrea să adere la NATO, Moscova poate să facă tot ce doreşte pentru a-şi asigura propria securitate, informează Reuters. SUA au anunţat miercuri că există dovezi care […]

Loading

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat joi afirmaţiile „sincere” ale lui Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, privind dorinţa acestuia de a pune capăt conflictului în Ucraina, afirmând în acelaşi timp că viitorul relaţiilor ruso-americane va depinde de Washington, relatează AFP. Trump „a vorbit despre dorinţa de a face totul pentru […]

Loading

Serviciul militar de informaţii al Ucrainei (GUR) a anunţat joi că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august, transmit agenţiile Reuters şi AFP. „Primele unităţi ale armatei Coreei de Nord, […]

Loading

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi că este „iluzoriu” de imaginat o înfrângere a Rusiei pe câmpul de luptă, într-o declaraţie făcută în cadrul summitului BRICS, care îşi încheie joi lucrările în oraşul Kazan, pe malurile Volgăi, înainte de întâlnirea sa cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează France Presse. Occidentul „nu-şi ascunde […]

Loading

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat joi în timpul summitului BRICS că omenirea se confruntă cu „profunde provocări” şi a îndemnat economiile emergente să fie „o forţă stabilizatoare pentru pace”, informează AFP. Xi Jinping a făcut aceste declaraţii în timpul ultimei zile a summitului organizat în oraşul Kazan din Rusia, o mare reuniune diplomatică pe […]

Loading

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, în timpul unui discurs susţinut în cadrul summitului BRICS, că cei care „au drept obiectiv înfrângerea Rusiei” pe câmpul de luptă îşi fac „calcule iluzorii”, informează AFP. „Ei nu îşi ascund obiectivul de a provoca o înfrângere strategică ţării noastre. Acestea sunt calcule iluzorii, pe care şi le […]

Loading

Deputaţii ruşi au votat joi în unanimitate ratificarea „tratatului asupra parteneriatului strategic global” cu Coreea de Nord, informează AFP. Acest vot al Dumei intervine într-un moment în care Occidentul afirmă că dispune de dovezi asupra trimiterii a mii de soldaţi nord-coreeni în Rusia. În total 397 de deputaţi ai Dumei de Stat, camera inferioară a […]

Loading

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că multe ţări aspiră să se alăture organizaţiei interguvernamentale BRICS, transmite miercuri dpa. Într-o intervenţie la summitul organizaţiei, care are loc în oraşul rus Kazan, preşedintele Putin a declarat că sunt peste 30 de ţări care doresc să adere la BRICS. Membrilor iniţiali ai organizaţiei, Brazilia, Rusia, India, […]

Loading