Current track

Title

Artist


Tentative de ”recrutare” de diplomaţi ruşi: Moscova îl convoacă pe ambasadorul Ţărilor de Jos

Written by on 31 octombrie 2022

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul Olandei la Moscova, pentru a ”protesta ferm” împotriva tentativelor de „recrutare” de diplomaţi ruşi în Ţările de Jos de către serviciile de informaţii occidentale, informează AFP.

Ambasadorul Olandei la Moscova, Gilles Beschoor Plug, „a fost convocat pe 31 octombrie la Ministerul Afacerilor Externe”, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat.

În timpul acestei convocări, Moscova „a protestat ferm împotriva unei tentative de recrutare a ataşatului militar al ambasadei Rusiei la Haga, pe 20 octombrie, de către un reprezentant al serviciilor de informaţii britanice”, potrivit aceleiaşi surse.

„Astfel de acţiuni provocatoare sunt inacceptabile (…) şi împiedică funcţionarea normală a instituţiilor ruse în străinătate”, subliniază comunicatul.

Potrivit diplomaţiei ruse, mai multe „provocări” similare din partea serviciilor speciale occidentale la adresa unor diplomaţi ruşi au avut loc în ultimii ani în Ţările de Jos.

În decembrie 2018, reprezentanţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA au încercat să recruteze „într-un parc” un diplomat al misiunii ruse pe lângă Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, iar în decembrie 2019 ei au încercat să „incite la cooperare” un ataşat al ambasadei Rusiei în Olanda, „într-o zonă privată a aeroportului Schiphol” din Amsterdam, afirmă comunicatul.

Diplomaţia rusă acuză Olanda „nu doar că nu a împiedicat aceste acţiuni ilegale, dar a şi participat la ele”.

Astfel, „în aprilie, membri ai serviciilor speciale olandeze au încercat să recruteze trei diplomaţi ruşi care fuseseră înainte de aceasta declaraţi personae non-gratae”. În iulie 2020, la Haga, „un echipament de supraveghere a fost descoperit în maşina unui diplomat al ambasadei” ruse, susţine comunicatul.

Rusia îndeamnă „autorităţile olandeze să se abţină de la aceste acţiuni ostile care duc la o degradare ulterioară a relaţiilor bilaterale” şi cere „măsuri exhaustive menite să împiedice astfel de incidente pe viitor”, adaugă comunicatul.

Ofensiva pe care Rusia a declanşat-o în Ucraina de pe 24 februarie a suscitat un val de condamnări pe plan internaţional şi o ploaie de sancţiuni care au fost însoţite de expulzarea a sute de diplomaţi ruşi de către ţări occidentale.

În unele cazuri, aceste expulzări au fost însoţite de acuzaţii de spionaj.

Moscova a promis că va răspunde în oglindă la fiecare dintre aceste măsuri şi zeci de diplomaţi occidentali au fost deja expulzaţi din Rusia.

AGERPRES/(AS – editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)

* Foto: (c) Embassy of the Netherlands in Russia / Facebook.com


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply