Current track

Title

Artist


Timiş: Bărbat reţinut de DIICOT pentru pornografie infantilă şi viol asupra unei minore

Written by on 13 februarie 2024

Un bărbat de 54 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de DIICOT Timişoara, pentru pornografie infantilă şi viol exercitat asupra unei minore, urmând ca marţi să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat cercetat pentru pornografie infantilă şi viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, informează Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În cauză s-a reţinut că în luna iulie 2023, un bărbat de 54 de ani ar fi abordat în spaţiul public, în Timişoara, o victimă minoră de 16 ani, pe care ar fi determinat-o să consume băuturi alcoolice, după care, profitând de starea în care se afla, ar fi transportat-o la domiciliul său şi ar fi întreţinut cu aceasta raporturi sexuale pe care le-ar fi înregistrat şi stocat în telefonul mobil personal.

În perioada următoare, ar fi constrâns victima să dea curs cererilor sale repetate de a întreţine în continuare raporturi şi relaţii sexuale, ameninţând-o că în caz contrar va distribui materialul pornografic către membrii familiei şi colegii minorei.

De asemenea, ar fi continuat să filmeze cu telefonul mobil relaţiile intime şi ar fi supravegheat-o zilnic pe minoră, din proximitatea unităţii şcolare, menţinând-o astfel într-o permanentă stare de temere.

În luna ianuarie 2024, persoana vătămată a refuzat să continue relaţia cu bărbatul, situaţie în care acesta ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil, imagini cu caracter sexual explicit către persoane din familia victimei şi colegi ai acesteia.

Bărbatul a fost depistat şi imobilizat, luni, în imediata apropiere a unităţii de învăţământ unde este şcolarizată victima minoră.

A fost pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul acestuia, fiind descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, precum şi alte mijloace de probă.

La data de 12 februarie 2024, procurorii DIICOT Timişoara au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Activitate a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi al Biroului Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT – Structura Centrală. Activităţile s-au derulat cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile „Glad Voievod” Timişoara.

AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut