Current track

Title

Artist


TM2023/Timiş: A fost inaugurat Muzeul Apei în Timişoara – singurul din ţară ce funcţionează în clădiri Art Nouveau

Written by on 10 iunie 2023

De Ziua Mondială Art Nouveau, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a inaugurat Muzeul Apei, primul din România care funcţionează în clădiri Art Nouveau/ Secession industrial şi unul dintre obiectivele importante de pe harta Timişoarei Capitală Europeană a Culturii.

Muzeul a fost amenajat în fosta uzină de apă a oraşului, dată în folosinţă în 1914 şi care a funcţionat până în anii 90, când a intrat în conservare.

„Am ales o perioadă cu semnificaţie pentru a face această deschidere: prima Uzină de Apă a Timişoarei unde acum funcţionează muzeul a fost inaugurată tot în iunie, dar acum 109 ani. E un complex superb de clădiri Art Nouveau care aparţin primului arhitect şef al Timişoarei, Szekely Laszlo, cel care şi-a lăsat amprenta asupra modului în care arată Timişoara, de care suntem aşa de mândri şi astăzi. De Ziua Mondială Art Nouveau, în anul Capitalei Culturale, deschidem un nou spaţiu cultural către comunitate”, arată primarul Dominic Fritz, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Trei dintre vechile clădiri au fost restaurate şi a fost construit un pavilion care poate avea diferite funcţiuni culturale sau sociale: spaţiu expoziţional, spaţiu de dezbatere, loc de întâlnire pentru oamenii din cartier. Investiţia s-a realizat prin grija companiei de apă a oraşului, AQUATIM.

Acum, printr-un proiect parte din Programul cultural naţional „Timişoara – Capitala Europeană a Culturii în anul 2023”, finanţat prin programul Grow Timişoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Primăriei Municipiului Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, Muzeul va găzdui o serie de activităţi culturale pe parcursul acestui an şi va avea program fix de vizitare.

Muzeul Apei este una dintre moştenirile Capitalei Europene a Culturii.

Timişoara are o lungă tradiţie a premierelor industriale care au făcut din oraşul de pe Bega un pol al inovaţiei şi al creativităţii, încă de la sfârşitul secolului XIX – primul oraş din Europa cu iluminat public stradal (1884), prima linie de tramvai tras de cai din Europa de Sud-Est (1869), prima uzină hidroelectrică de pe râurile interioare de pe actualul teritoriu al României (1910), prima staţie de epurare a apelor uzate de pe actualul teritoriu al României (1912).

AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Apele Române Banat/Facebook.com


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut