Current track

Title

Artist


UE a aprobat ajutorul de 790 de milioane euro acordat de România în sprijinul închiderii minelor din Valea Jiului

Written by on 15 noiembrie 2024

Comisia Europeană a aprobat, vineri, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane euro (aproximativ 3,9 miliarde lei) pentru acoperirea costurilor excepţionale generate de închiderea a patru mine de cărbune necompetitive din Valea Jiului (Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

România a notificat Comisiei o măsură în valoare de 790 de milioane euro (aproximativ 3,9 miliarde lei) privind acordarea unui ajutor pentru a acoperi costurile excepţionale generate de închiderea a patru mine de cărbune necompetitive (Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan). Această măsură va ajuta România să elimine treptat producţia de cărbune până în 2032, în conformitate cu angajamentul obligatoriu asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi în Planul teritorial pentru o tranziţie justă. Beneficiarul va fi Societatea Complexul Energetic Valea Jiului S.A., care gestionează cele patru mine şi centrala electrică Paroşeni, cu scopul de a închide activitatea minieră.

Măsurile acoperă costurile sociale pentru lucrătorii care şi-au pierdut sau îşi vor pierde locurile de muncă din cauza închiderii minelor, precum şi costurile legate de lucrările de siguranţă şi reabilitare necesare pentru închiderea celor patru mine, în special cele privind măsurile necesare pentru securizarea puţurilor de mină, repararea daunelor cauzate de minerit asupra mediului şi recultivarea terenurilor după închiderea celor patru mine. Acest ajutor acoperă costurile eligibile suportate în perioada 1 octombrie 2023-31 decembrie 2032.

Autorităţile române s-au angajat să numească un consultant independent care va monitoriza extracţia cărbunelui pentru a se asigura că aceasta se limitează strict la ceea ce este necesar pentru siguranţa publică, de exemplu pentru a evita autoaprinderea, şi care va furniza rapoarte anuale în acest sens.

„Măsura pe care am aprobat-o astăzi va ajuta România să efectueze lucrările de siguranţă şi reabilitare necesare pentru a facilita închiderea minelor şi pentru a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă în contextul tranziţiei verzi. Această măsură va contribui, de asemenea, la atenuarea impactului social al închiderii minelor”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special articolul 4 din Decizia 2010/787/UE a Consiliului privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive (denumită în continuare „decizia Consiliului”). Comisia a constatat că măsura este compatibilă cu piaţa internă, deoarece ajutorul nu depăşeşte costurile excepţionale, acestea nefiind legate de producţia curentă, care decurg din închiderea organizată şi irevocabilă a celor patru mine până cel târziu în 2032.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES şi pe WhatsApp

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

(Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

author avatar
AGERPRES

Reader's opinions

Leave a Reply


error: Content is protected !!