Current track

Title

Artist


UE: Ministrul german de finanţe deplânge „anii pierduţi” sub conducerea Ursulei von der Leyen

Written by on 11 aprilie 2024

Ministrul german de finanţe Christian Lindner a criticat-o joi în termeni duri pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acuzând-o pentru dificultăţile economice ale UE în competiţia globală, relatează AFP.

„Să o spunem direct, anii petrecuţi sub responsabilitatea unei Comisii prezidate de Ursula von der Leyen au fost ani pierduţi pentru competitivitate”, a declarat liderul Partidului Liberal Democrat (FDP) german, într-o critică neobişnuită pe scena europeană împotriva compatrioatei sale din Uniunea Creştin Democrată (CDU, opoziţie).

„Din păcate, Ursula von der Leyen nu şi-a pus mandatul sub semnul consolidării economiei europene, ci şi-a stabilit alte priorităţi. Trebuie să recuperăm întârzierile în lunile şi anii care urmează”, a spus el, înainte de o întâlnire cu omologii săi europeni la Luxemburg.

Aleasă în 2019 pentru cinci ani în fruntea executivului european, Ursula von der Leyen, în vârstă de 65 de ani, candidează pentru un nou mandat la alegerile europene programate pentru începutul lunii iunie. Ea a primit sprijinul conservatorilor din Partidul Popular European (PPE), cel mai mare grup politic european.

Consumatorii industriali se plâng în mod regulat de preţurile la energie în Europa, dar şi de reglementările de mediu adoptate în ultimii ani, despre care spun că sunt prea grele şi prea numeroase.

Economia europeană a stagnat de la invazia Rusiei din Ucraina. În 2023, creşterea produsului intern brut (PIB) în UE a fost limitată la 0,4%, faţă de 2,5% în Statele Unite şi 5,2% în China.

Europa este afectată de creşterea preţurilor la energie, legată de întreruperea aprovizionării cu gaze ruseşti. Grupurile industriale europene „plătesc în medie de trei ori mai mult pentru electricitate decât în Statele Unite”, a recunoscut miercuri comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un discurs în Grecia.

Fabricile mari consumatoare de energie sunt astfel tentate să se relocheze, în special peste Atlantic, unde pot beneficia uneori şi de planuri generoase de subvenţii.

AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Moise, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply