Current track

Title

Artist


Un salariu mai mare, principalul obiectiv al celor care plănuiesc să îşi schimbe jobul în perioada următoare

Written by on 11 aprilie 2024

Un salariu mai mare este principalul obiectiv al celor care plănuiesc să îşi schimbe locul de muncă în perioada următoare, următorul cel mai important lucru pentru aceştia fiind posibilitatea de a lucra de acasă, relevă datele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare.

Potrivit acestui sondaj, 47% dintre cei care au participat spun că, în momentul de faţă, se află în căutarea unui nou loc de muncă, iar 40,6% declară că, deşi schimbarea jobului nu este o prioritate, sunt dispuşi să aplice şi o vor face dacă găsesc ceva care cred ei că li s-ar potrivi. Doar 12,5% susţin ferm că nu îşi caută loc de muncă momentan.

„Un salariu mai mare este principalul obiectiv al celor care plănuiesc să îşi schimbe jobul în perioada următoare, apărând în 78,2% dintre răspunsuri. Următorul cel mai important lucru pentru ei, în perspectiva unei noi angajări, este posibilitatea de a lucra de acasă, menţionată de 37,2% dintre respondenţi. Alte lucruri pe care le caută sunt oportunităţile de a avansa în carieră (35,9%), mai multe beneficii extrasalariale (33,7%), proiecte care să îi motiveze (35,2%) sau mai multă stabilitate la locul de muncă (29,9%). Colegi mai prietenoşi sau un manager mai înţelegător sunt următoarele aspecte pe care ar vrea să le regăsească la noul job”, indică cel mai recent sondaj realizat de eJobs.

Potrivit sursei citate, creşterile salariale revin recurent în răspunsurile celor care au participat la sondaj. Astfel, întrebaţi ce i-ar întoarce din drum şi i-ar determina, totuşi, să rămână la actualul loc de muncă, în condiţiile în care sunt deja decişi să plece, 71,8% au vorbit despre o mărire de salariu. 39,2% ar putea fi convinşi de o regândire a pachetului de beneficii extrasalariale, 35,3% ar rămâne dacă ar avea parte de un program flexibil, iar 23,2% şi-ar dori mai multe zile de concediu. Pentru 15,8% o influenţă în acest sens ar putea să o aibă colegii actuali, iar pentru 11,5% managerul.

„Dincolo de toate acestea, candidaţii sunt foarte atenţi şi la tot ce ţine de imaginea publică a unui angajator şi pentru peste 60% acesta este un factor important sau foarte important pe care îl iau în calcul înainte de a aplica pentru un job. Asta înseamnă că încearcă să culeagă cât mai multe informaţii despre o anumită companie înainte de a aplica. Se uită pe reţelele sociale, pe platformele de recrutare online, încearcă să discute cu prieteni sau cunoştinţe care lucrează pentru angajatorul respectiv. Prin urmare, 68,7% dintre respondenţi spun că ar aplica mai repede pentru un job dintr-o companie care are un brand de angajator puternic decât pentru una care nu depune eforturi în acest sens”, spune Bogdan Badea, directorul general al eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Există însă şi situaţii în care, chiar dacă o companie are, la nivel general, o reputaţie bună, candidaţii ar refuza un job. 50,1% spun că nu s-ar angaja dacă salariul propus şi pachetul de beneficii ar fi nesatisfăcătoare. 33% nu ar putea trece peste o eventuală lipsă de compatibilitate între propriile valori şi cultura companiei, iar 14,6% ar refuza un job într-o companie cu brand puternic, dar care nu oferă oportunităţi de dezvoltare profesională.

Sondajul a fost realizat în perioada martie-aprilie, pe un eşantion de 1.002 respondenţi, angajaţi în prezent. Domeniile cu cea mai ridicată reprezentativitate au fost vânzări, construcţii/instalaţii, administrativ/logistică, IT/software, alimentaţie, HoReCa şi auto.

eJobs este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunţurile şi companiile. Pe eJobs sunt anunţuri cu salarii afişate, joburi din toate domeniile şi industriile, locuri de muncă remote atât în ţară, cât şi în străinatate.

Pentru recrutori şi angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum şi o mulţime de soluţii de recrutare eficiente.

AGERPRES/(AS – editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply