Current track

Title

Artist


Ungaria mizează pe sprijinul Bulgariei şi al României pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban

Written by on 21 decembrie 2024

    Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ce în ce mai dificile şi că „este mai bine să presupunem că nimic nu va veni de acolo”, relatează MTI.

    Cu ajutorul Bulgariei şi al României, în cooperare cu acestea, Ungaria are rutele şi resursele necesare pentru a se asigura că gospodăriile şi economia ungară nu suferă, a spus Orban în conferinţa de presă anuală, la Budapesta. El a vizitat cele două ţări cu o zi înainte.

    Răspunzând la o altă întrebare, premierul a spus că guvernul ungar nu va renunţa la planurile de achiziţie de energie, că negociază atât cu ruşii, cât şi cu ucrainenii.

    El a menţionat că Lukoil din Rusia a dorit să vândă una dintre rafinăriile sale în cadrul unei licitaţii deschise, iar compania ungară de petrol şi gaze MOL este unul dintre cei şapte ofertanţi, fiind singura companie din Uniunea Europeană.

    Decizia va fi luată de bulgari, a adăugat el.

    În România, (compania ungară de stat) MVM a cumpărat într-adevăr una dintre companiile E.ON, a confirmat el la o altă întrebare, adăugând că există aspecte neclare, iar premierul român a sugerat înfiinţarea unui grup de lucru pentru clarificarea acestora.

    Referitor la alegerile prezidenţiale din România, el a spus că este de părere că România a dobândit cunoştinţe foarte valoroase. „Ei ştiu ceva ce noi nu ştim, s-a întâmplat ceva acolo care nu s-a întâmplat încă aici”, a declarat premierul. Orban a spus că le-a cerut românilor să îi transmită toate informaţiile şi că premierul român i-a promis că va face acest lucru, după încheierea investigaţiilor, conform relatării MTI.

    Citește  Prezidenţiale2024/Ciucu - mesaj către Nicuşor Dan: Sunt dezamăgit de lipsa de implicare pentru susţinerea Elenei Lasconi

    AGERPRES/(AS – editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

    Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions