Current track

Title

Artist


USR a depus un proiect care interzice secretizarea informaţiilor privind cheltuirea banilor publici

Written by on 8 iunie 2023

    Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a depus la Parlament un proiect de lege prin care este interzisă secretizarea informaţiilor cu privire la cheltuirea banilor publici de către instituţiile statului.

    „Proiectul de lege, iniţiat de liderul grupului USR din Camera Deputaţilor şi purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Moşteanu, prevede modificarea Legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate în sensul stabilirii interdicţiei de a clasifica, ca secrete de serviciu, informaţiile care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra cheltuirii banilor publici. Exceptate de la comunicare vor fi doar cheltuielile care privesc securitatea naţională, a căror divulgare poate prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării”, se arată într-un comunicat al USR, transmis joi AGERPRES.

    Ionuţ Moşteanu susţine că USR a solicitat Administraţiei Prezidenţiale, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, informaţii despre vizita oficială întreprinsă în Japonia de către şeful statului.

    „Klaus Iohannis consideră însă că românii nu trebuie să ştie cât costă vizitele sale oficiale şi cine îl însoţeşte în ele, ascunzând toate datele sub umbrela ‘informaţiilor clasificate’. Între timp, preşedintele a mai făcut o vizită în America de Sud şi acum se pregăteşte să plece în Africa, iar românii tot nu au aflat pe ce s-au dus banii lor. Zice preşedintele că legea nu-i permite să fie transparent cu modul în care cheltuie banii publici, USR vine să îl ajute şi propune modificarea legislaţiei astfel încât nicio instituţie publică să nu se mai poată ascunde sub pretextul informaţiilor clasificate”, a spus acesta.

    USR menţionează că dreptul cetăţenilor la informaţie este stipulat şi în Constituţie, iar autorităţile publice au obligaţia să-şi desfăşoare activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la astfel de informaţii să fie doar o excepţie.

    Citește  Judecătoarele care l-au condamnat la închisoare pe Lucian Duţă, excluse de CSM din magistratură

    AGERPRES/(AS – autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions