Val de căldură în Thailanda/ Temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius
Written by AGERPRES on 3 aprilie 2024
Temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius în nordul şi centrul Thailandei în ultimele zile şi abia dacă au coborât sub 30 de grade pe timp de noapte, în contextul în care un val de căldură extremă a lovit ţara, o populară destinaţie turistică pe tot parcursul anului, informează DPA.
Autorităţile i-au îndemnat pe locuitori să rămână în case la mijlocul zilei. „Departamentul de Sănătate îndeamnă populaţia să rămână în case şi să evite activităţile în aer liber pe fondul riscului de insolaţie”, a relatat miercuri publicaţia Pattaya Mail.
„În condiţiile unor temperaturi maxime cuprinse între 41 şi 42 de grade Celsius în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, şi de 39-40 de grade Celsius în regiunile estice şi sudice, inclusiv la Bangkok, rămasul în case este primordial pentru siguranţă”, se arată în comunicat.
Turiştii primesc protecţii solare speciale în destinaţiile populare, inclusiv în complexele de temple din Ayutthaya, în timp ce locuitorii pot fi văzuţi pe străzi cu umbrele de soare şi mini evantaie.
Temperaturile s-au situat peste valorile normale încă de luna trecută în multe zone.
Biroul meteorologic a avertizat că vara aceasta, care începe în Thailanda la sfârşitul lunii februarie, ar putea fi cu două grade mai caldă decât de obicei.
Există temeri că indicele de căldură, care măsoară cum se resimte o temperatură, ţinând cont temperatura aerului ambiant, umiditatea relativă şi viteza vântului, ar putea ajunge la peste 50 de grade.
AGERPRES/ (AS – autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)