Current track

Title

Artist


Vânzările de imobile din Bucureşti sunt cu aproape 16% mai mari în martie 2024, faţă de martie 2023 (companie)

Written by on 9 aprilie 2024

Trendul pieţei imobiliare din Bucureşti se va păstra pe creştere pentru vânzările de imobile, mai ales pentru proprietăţile noi şi bine poziţionate, după ce, în luna martie a acestui an, vânzările au crescut cu 15,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, estimează compania North Bucharest Investments, într-un comunicat.

„Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), luna martie a marcat un plus pentru sectorul imobiliar din Bucureşti, cu un total de 4.643 de unităţi individuale vândute, depăşind cifrele înregistrate în martie 2023, când s-au vândut 4.009 unităţi. Creşterea vânzărilor de imobile din Capitală, de 15,8%, este un indicator că cererea pentru locuinţe este în continuă creştere, stimulată de randamentul bun al investiţiilor imobiliare şi în ciuda creşterilor de preţuri din cauza TVA mai mare. North Bucharest Investments confirmă cifrele ANCPI prin rezultatele obţinute şi estimează că trendul pieţei imobiliare din Bucureşti se va păstra pe creştere pentru vânzările de imobile, mai ales pentru proprietăţile noi şi bine poziţionate”, se arată în comunicatul citat.

În context, Vlad Musteaţă, CEO al companiei, a explicat că avansul de aproape 16% al vânzărilor din Capitală din ultima lună este dovada că oamenii recunosc valoarea adăugată a achiziţionării unui imobil iar investiţiile în proprietăţi sunt considerate o metodă bună de securizare a banilor.

„Pentru luna martie 2024 raportăm şi noi vânzarea a 73 de locuinţe, marcând o creştere de 12% comparativ cu ianuarie 2024 şi un avans de 25% faţă de luna martie 2023, când am vândut 58 de proprietăţi. Această performanţă este dovada că proprietăţile situate în zona de Nord a Capitalei au mare căutare, iar pentru clienţi cântăreşte mult în decizia de cumpărare accesul facil la infrastructură dezvoltată şi mijloace de transport”, a precizat Vlad Musteaţă, potrivit documentului citat.

Datele ANCPI, prezentate în comunicat, mai arată că, în luna martie 2024, la nivelul întregii ţări au fost vândute 54.358 de imobile, cu 565 mai multe faţă de luna februarie. De asemenea, numărul ipotecilor, la nivel naţional, în martie 2024, a fost de 25.727, cu 4.886 mai mare faţă de martie 2023.

North Bucharest Investments (NBI) este un grup de companii din segmentul imobiliar rezidenţial, ce activează pe două linii de business – activitate investiţională şi servicii de intermediere. NBI Group a fost fondat în anul 2011, în Republica Moldova, de omul de afaceri Vlad Musteaţă, iar din vara anului 2022 a intrat şi pe piaţa din România.

Grupul North Bucharest Investments a înregistrat peste 400 de tranzacţii imobiliare în 2023, în ansambluri rezidenţiale noi din zona de Nord a Capitalei. În ultimul an, cifra de afaceri a companiei s-a dublat de la 20 de milioane de lei, la 42 milioane de lei.

AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply