Current track

Title

Artist


Vaslui: 28 de pompieri au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad

Written by on 15 aprilie 2024

    28 de pompieri din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” (ISU) Vaslui au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad, în cadrul unei campanii derulate în parteneriat cu voluntari ai Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR).

    „Donează sânge, fii erou!” este un proiect al organizaţiei studenţilor medicinişti Iaşi, parte a FASMR şi a programului Standing Committee on Public Health, programul fiind susţinut şi de Ministerul Sănătăţii, de Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină şi de Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice”, a declarat coordonatorul campaniei „Donează sânge, fii erou! ” Bârlad, Cristina Beatrice Codreanu.

    Potrivit unui comunicat de presă transmis de ISU Vaslui, participarea pompierilor la campaniile de colectare organizate de Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Bârlad au devenit deja o tradiţie, în acest an împlinindu-se 12 ani de la prima colaborare interinstituţională.

    „Pompierii sunt printre donatorii noştri fideli, deoarece ei ştiu că există o nevoie permanentă de sânge. Mai mult decât atât, pompierii au înţeles nevoia de a repeta în mod regulat acest gest, iar gestul lor înseamnă o mână întinsă unui prieten necunoscut aflat în nevoie”, a declarat managerul CTS Bârlad, Alina Ghimuş.

    Prin derularea campaniei „Donează sânge, fii erou!”, CTS Bârlad şi FASMR îşi propun, pe de o parte, să crească numărul donatorilor de sânge, prin creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei actului de donare a sângelui, iar pe de altă parte, îşi propun completarea stocului local de sânge.

    În decursul celor 12 ani de colaborare continuă între CTS Bârlad şi ISU Vaslui, pompierii vasluieni au sprijinit instituţiile medicale cu peste 600 litri de sânge.

    Citește  REPORTAJ/Tulcea: Plimbările în natură, gastronomia şi arhitectura locală, punctele forte ale Deltei şi iarna

    AGERPRES /(As – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions