Current track

Title

Artist


Volodimir Zelenski afirmă că aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Written by on 22 decembrie 2024

    Aderarea Ucrainei la NATO este ”realizabilă”, dar Kievul va trebui să lupte pentru a convinge ţările membre ca acest lucru să se întâmple, a afirmat duminică preşedintele Volodimir Zelenski, într-un discurs rostit în faţa diplomaţilor ucraineni, transmite Reuters.

    Ucraina i-a cerut Alianţei Nord-Atlantice în mod repetat să o invite să adere la organizaţie. NATO a declarat că Ucraina va fi membră a sa, dar nu a avansat o dată şi nu a adresat o invitaţie în această privinţă.

    Rusia a menţionat că perspectivele de aderare a Ucrainei la NATO constituie unul dintre principalele motive ale invaziei începute în februarie 2022. Ucraina susţine că aderarea sa la Alianţă sau o formă echivalentă de garantare a securităţii sale ar fi esenţială pentru orice plan de pace, pentru a se asigura că Rusia nu va ataca din nou ţara vecină.

    ”Înţelegem toţi că invitarea Ucrainei de a adera la NATO şi statutul de membru al Alianţei pot fi doar o decizie politică. Aderarea la Alianţă este realizabilă, dar este realizabilă doar dacă luptăm pentru această decizie la toate nivelurile necesare”, le-a transmis Zelenski diplomaţilor ucraineni.

    Şeful statului ucrainean a adăugat că aliaţii trebuie să ştie ce poate aduce Ucraina în NATO şi modul în care aderarea sa ar stabiliza relaţiile globale.

    Săptămâna trecută, Volodimir Zelenski le-a cerut statelor europene să furnizeze garanţii că vor proteja Ucraina după încheierea războiului acesteia contra Rusiei şi a spus că în cele din urmă ţara sa va avea nevoie de protecţie suplimentară prin aderarea ei la NATO.

    AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)

    Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

    Citește  Creştinii sărbătoresc Crăciunul, umbrit de război în multe părţi ale lumii

    Reader's opinions