*

merry christmas

Current track

Title

Artist


Ziua Bucovinei, marcată la Cernăuţi şi Storojîneţ, la 106 ani de la Unirea Bucovinei cu România

Written by on 29 noiembrie 2024

Cernăuţi – Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Comunitatea Românească din regiunea Cernăuţi (Ucraina) a marcat, joi, Ziua Bucovinei printr-o serie de acţiuni religioase şi culturale, la 106 ani de la Unirea Bucovinei cu România.

Evenimentele, organizate de Societatea Jurnaliştilor Independenţi din Cernăuţi şi ziarul „Zorile Bucovinei, au avut loc atât la Cernăuţi, cât şi în oraşul Storojîneţ, cu participarea reprezentanţilor Consulatului României la Cernăuţi.

La mormântul lui Iancu Flondor din cimitirul din Storojîneţ a avut loc o slujbă de pomenire a marelui om politic român, care este considerat unul dintre principalii artizani ai unirii.

„Anul acesta, care este un an semnificativ, când s-au împlinit 100 de ani de la trecerea în nemurire a lui Iancu Flondor, cel care a fost unul dintre principalii făuritori ai Unirii Bucovinei cu patria mamă, la biserica din cartierul Maidan din oraşul Storojîneţ, la mormântul lui Iancu Flondor, a fost oficiată o slujbă de comemorare a înaintaşului nostru, dar şi o slujbă în cinstea celor 106 ani de când a avut loc Unirea Bucovinei cu patria mamă”, a declarat, pentru AGERPRES, jurnalistul Vasile Bîcu.

La rândul său, scriitorul Ştefan Hostiuc, redactor-şef al revistei „Mesager bucovinean” şi membru al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, a subliniat momentele grele prin care trece comunitatea românească din Cernăuţi, neglijată de autorităţile române şi supusă unor presiuni foarte mari din partea autorităţilor de la Kiev.

„Ziua Bucovinei este o zi importantă pentru românii de aici, pentru că atunci s-au simţit în deplinătatea drepturilor lor de români, dar este o zi importantă pentru întreaga Românie, pentru că marginea este la fel de importantă pentru naţiune ca şi centrul. Există o dialectică între centru şi margine, dar, dacă nu ar exista margine, nu ar exista nici centru. Nucleul este cu atât mai puternic cu cât marginea este mai bine consolidată. Consolidând marginea, îţi asiguri un nucleu puternic. Ei, acest lucru politicienii mai noi nu prea îl înţeleg. (…) Dacă ni se iau şcolile şi biserica, noi încetăm să mai fim ca şi comunitate românească, care să poată spune ceva, să poarte rezista în istorie şi să fie parte a naţiunii române. Altminteri, noi dispărem ca parte a naţiunii române (…). La nivel de politică mare s-a făcut prea puţin ca să protejeze această comunitate”, a afirmat Ştefan Hostiuc.

El atrage atenţia că în ultimii 30 de ani numărul şcolilor cu predare în limba română a scăzut la jumătate.

Ziua Bucovinei este o sărbătoare publică a României, celebrată la fiecare 28 noiembrie, care comemorează decizia Congresului General al Bucovinei de a uni regiunea Bucovina cu Regatul României din 28 noiembrie 1918.

AGERPRES/(A – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES şi pe WhatsApp

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply