Current track

Title

Artist


Ziua plecării ultimului soldat american din Afganistan, declarată sărbătoare naţională

Written by on 17 iunie 2023

    Cabinetul taliban a declarat sâmbătă ca 31 august, ziua după ce ultimul soldat american a părăsit Afganistanul în 2021, să fie sărbătoare naţională, informează DPA.

    Într-un comunicat, biroul administrativ al prim-ministrului talibanilor a declarat că s-a decis de către Cabinet ca ziua să fie considerată o sărbătoare în calendarul oficial.

    Chris Donahue, general-maior al armatei americane, a fost ultimul soldat american care a părăsit Aeroportul Kabul la miezul nopţii pe 30 august 2021.

    Pe baza Acordului de Pace de la Doha, SUA şi aliaţii lor au plecat din Afganistan după 20 de ani de prezenţă militară acolo. Cu două săptămâni înainte de retragerea completă a forţelor străine, guvernul afgan susţinut internaţional s-a prăbuşit şi talibanii au intrat victorioşi în oraş şi au reluat puterea.

    De atunci, talibanii şi-au reimpus legile stricte şi au privat fetele şi femeile afgane de acces la şcoli dincolo de clasa a şasea. Ca rezultat, nicio ţară din lume nu le-a recunoscut guvernul de facto încă.

    AGERPRES/(AS – editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Preda)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

    Citește  Noul ajutor al SUA pentru Ucraina implică Washingtonul şi mai adânc în conflict (ambasador rus)

    Reader's opinions